CODALBUL II - Cuibul Parcheş

Aşa cum am menţionat şi în postarea Codalbul I, prin proiectul DanubeParks, anul acesta am desfăşurat câteva activităţi legate de codalb. Una din ele consta în amplasarea unei camere WEB în apropierea unui cuib pentru transmisie directă pe internet. Este evident faptul că cei ce au hotărât această acţiune nu au fost deloc inspiraţi ca să nu spun "în necunoştinţă de cauză". Argumentez cele spuse prin următoarele :
- codalbul nu e barză sau găină, nu suportă prezenţa omului evitând pe cât posibil orice contact;
- îşi face cuibul în cele mai inaccesibile locuri şi păzeşte cuibul cu stricteţe;
- face de obicei 1-2 pui, pe care-i hrăneşte în primele săptămâni ca mai apoi doar aduce hrana la cuib din care puii se hrănesc singuri. Deci lucruri interesante de văzut sunt câteva săptămâni după care transmisia de la cuib se rezumă la a vedea 1-2 pui de codalb ce stau în cuib. Vreau prin aceasta să spun că există locuri de cuibărit mult mai dinamice şi probabil mai interesante.
Personal nu aş fi fost de acord cu abordarea acestui punct al proiectului. Dar cum proiectul era aprobat am trecut la punerea lui în aplicare.
Astfel, prima operaţiune ce a trebuit a fi îndeplinită a fost găsirea unui cuib situat în zonă de acoperire a telefoniei 3D, accesibil şi evident, cu ouă în el.

Când spun accesibil, mă gândesc la un cuib ce nu-i situat deasupra apei, astfel încât montarea echipamentului şi efectuarea de observaţii sub cuib să nu fie o problemă. Ştiind că pădurea Letea adăposteşte câteva cuiburi de codalb, primul drum în vederea găsirii unui cuib ce va îndeplini toate condiţiile enumerate anterior, a fost aici. Cum majoritatea canalelor până la Letea erau îngheţate, a trebuit să margem la Sulina şi de acolo cu un mijloc de transport terestru până la Letea. Pe o vreme câinoasă, am plecat din Tulcea pe la 4 dimineaţa, cu şalupa din imaginea de mai sus. Era 8 februarie 2010.

Cele cinci ore de marş până la Sulina le-am petrecut în salonul şalupei, în compania băieţilor de la firma ce urma să se ocupe cu partea tehnică de instalare şi cu colaboratorii apropiaţi. În imagine, de la dreapta, dl. dr. Kiss Botond, ornitolog la I.N.C.D.D. despre care am mai amintit în postările mele, companie plăcută şi izvor de povestiri despre ale deltei şi păsărilor în special, apoi Dan Oprea şi George Olariu de la firma din Iaşi, ce vor instala tot echipamentul şi care, cu creionul şi hârtia ne-au explicat cum va funcţiona întreaga instalaţie.

La Sulina am fost aşteptaţi de rangerul nostru, Lupu Costel, care ne-a încărcat în Jeepul său cu destinaţia pădurea Letea, cuiburi de codalb.

Am localizat trei cuiburi ce promiteau a avea pui, căci erau locuite. La venirea noastră din ele şi-au luat zborul codalbul, probabil femele ce cloceau. Trebuie să manţionez că data la care eram este de 8 februarie, din nefericire, din trei cuiburi doar la unul aveam un slab semnal 3G.

Era prima oară când vedeam pădurea Letea iarna. Viscolul, cenuşiul predominant, şuieratul continuu al vântului printre crengile desfrunzite,

absenţa culorilor vii de vară, induc un sentiment de depresie bacoviană.

Canalele pline de viaţă primăvara şi vara, parţial îngheţate, populate cu păsări zgribulite sau pe cale de a îngheţa (mai detaliat în postarea Dobrogea iarna ),

precum şi siluetele cailor sălbăticiţi ce pasc, (chiar, oare ce pasc ?) insensibili în faţa prezenţei a numeroase cadavre din semeni de-ai lor ce nu au mai putut face faţă vitregiilor, toate acestea sunt de natură să dea un sentiment neplăcut de angoasă.

În schimb, gâsca de vară, raţele şi ferăstraşii sunt în formă excelentă.

La terminarea "inventarieii cuiburilor", am imortalizat momentul. Dela dreapta: Kis Botond, Lupu Costel, Dan Oprea, Bahaciu Neculai (şef serviciu pază şi inspecţie ecologică) şi subsemnatul.
În speranţa că vom găsi un cuib la care semnalul 3G să fie mai puternic, a doua zi echipa s-a deplasat pe lacul Parcheş, nu departe de Tulcea, profitând de faptul că totul era ângheţat şi deci ne puteam apropia pe jos de un cuib ce de obicei e deasupra apei.

Câpitanul şalupei ce ne-a adus aproape de cuib ne arată direcţia spre cuib. Menţionez că, pe Parcheş sunt numeroase tufe de vâsc în coronamentul pomilor. De aceea, de departe e greu să localizezi, mai ales iarna, un cuib de codalb.

Poteca prin stuf ne duce spre malul cu plopi unde trebuie să găsim şi cuibul.

Rangerul din această zonă, Trăteanu Aurel, ne-a condus spre cuibul cu pricina.

Cuibul este înconjurat de câteva tufe de vâsc, dar din el nu s-a ridicat nici un codalb deci nu avem certitudinea că aici vor fi pui în primăvară.

Cuibul este destul de mare, se vede că a fost folosit intens şi chiar dă impresia că e gata să se prăbuşească. Distanţa de aici la Tulcea este de câţiva kilometri iar semnalul 3G este satisfăcător.

acestea sunt argumentele ce ne determină să decidem montarea camerei WEB aici, dacă cuibul va avea pui.

Interesante sunt sloiurile de gheaţă rămase "atârnate" de trunchiurile copacilor de la înghaţul anterior când nivelul apei a fost mai mare. Apa a îngheţat, apoi nivelul apei a scăzut şi gheaţa a rămas suspendată.

Timpul însă a trecut implacabil, gheţurile şi viscolul au luat calea nordului iar în deltă pomii sunt în floare. Moment cât se poate de prielnic să fac o "vizită" pe lîngă cuibul de la Parcheş să vedem daca s-a instalat vreo pereche de codalbi aici.

După o iarnă adevărată, cum de mult nu mai văzusem, topirea zăpezilor de pe crestel munţilor a determinat un nivel crescut al apei în deltă. Astfel, multe funduri de grădină din satul Parcheş sunt totdată şi locul unde se pot lansa la apă bărcile. În imagine, Aurică Trăteanu pregăteşte barca în curte, apa este intrată suficient cât să plecîm direct din grădină. Era 14 aprilie a.c.

În luna aprilie, Lacul Parcheş este o frumuseţe. Colcăie de viaţă, peste tot se agită neamul raţelor (în imagine Raţa cu cap castaniu - Aythya ferina şi Raţa moţată - Aythya fuligula), al corcodeilor, nu mai vorbesc de lişiţe.

Acolo unde este multă agitaţie există şi drame, se mai şi moare, aici un corcodel decapitat din

care se înfrupta nelipsita Cioară grivă (Corvus corone cornix).

Pelicanul creţ, (Pelecanus crispus), este cel ce soseşte înaintea pelicanului comun în deltă.

Pescăruşul râzător (Larus ridibundus) profită de faptul că peştii sunt încă slăbiţi şi amorţiţi după o iarnă grea iar Raţa sunătoare (Bucephala clangula) nu s-a hotărât încă în ce cuib de ciocănitoare să-şi facă cuibul. Este o raţă "mai aparte" în sensul că îşi face cuibul în scorburile ciocănitorilor şi uşor de recunoscut datorită petei albe de pe obrazul masculului. *fotografia de jos.

De pe lac se poate vedea un din cele mai frumoase mănăstiri din Dobrogea, Mănăstirea Saun.

Se poate observa vechea bisericuţă, cea mică în dreapta şi mănăstirea cea nouă, cea mai înaltă, in stânga. În drumul nostru spre cuibul de codalb, trecem pe lângă o colonie de Cormoran mare, (Phalacrocorax carbo)

Este o colonie măricică, numai de cormoran, cel puţin eu nu am remarcat alte specii ce însoţesc cormoranii în alte colonii.

Cuiburile stau la diferite nivele, ca la bloc, vecinii fiind la curent cu viaţa din fiecare "apartament".

Cormoranul trece drept una din păsările cel mai puţin iubite în deltă. I s-a pus în cârcă printre altele şi responsabilitatea diminuării cantităţii de peşte din deltă. Dar priviţi ce ochi are. Nefiresc de frumoşi.

Trebuie să recunoaştem că asociaţia, alb-negru-galben-verde-rece este cât se poate de interesantă.

Lebăda de vară este o prezenţă comună,

pornirea în zbor şi sosirea pe apă sunt spectacole zgomotoase, se începe prin alergatul împotriva vântului prin călcarea apei concomitent cu bătutul din aripi. Labele şi aripile ce bat apa fac un zgomot cu atât mai mare cu cât mai multe lebede se ridică. Lebăda de vară (Cygnus olor), este ceam mai numeroasă, se mai numeşte Lebădă mută. E adevărat, nu scoate sunete, decât masculii primăvara scot nişte sunete ce aduc mai degrabă cu un cârrâit înfundat. În schimb, în zbor, aripile produc un zgomot puternic de neconfundat, ca un cântec, de multe ori stolul în zbor nu se vede de arbori dar se aude de la distanţă.

Suntem în aprilie, în plină prohibiţie a pescuitului, lucru ce contează mai puţin pentru braconieri.

Ochiul antrenat al lui Aurică depistează plasele monofilament puse sub luciul apei.

S-au strâns peste o sută de metrii de plasă.

În apropierea ţărmului, acolo unde apa este de două palme, se hrăneşte un cârd de Ibişi negri sau Ţigănuşi (Plegadis phalcinellus).

Păsări care dacă de departe par a fi negre, din apropiere, mai ales în zilele cu soare, se poate observa că Ţigănuşul are de fapt culoarea vişiniu întunecat cu reflexii de lumină.

Aici este imaginea cuibului ce ne interesează de fapt.

La apropierea noastră din cuib îşi ia zborul un exemplar superb de codalb. Imediat este luată în primire de o cioară grivă ce o sâcâie simulând atacul.

Cuibul este nou, cel pe care l-am vizitat în februarie este la cca 30 de metri mai spre est şi e gata să cadă din copac. Codalbul se roteşte deasupra cuibului de câteva ori, apoi se hotăreşte să se aşeze în cuib.

Este bine căci în aprilie este încă frig. Faptul că pasărea nu a plecat cum face de obicei când nu are pui sau ouă, mă face să cred că în cuib sunt ouă sau mai degrabă, pui.

Codalbul se aşează la loc pe cuib iar noi ne grăbim să ne depărtăm spre a o linişti. Aurică a observat în patrulările pe care le face periodic pe baltă, că atunci când trece o bacă cu motor pe lângă cuib şi nu opreşte, codalbul nu părăseşte cuibul. Dar dacă se opreşte motorul bărcii, imediat părăseşte cuibul.

Mai arunc o privire prin binoclu spre pasărea ce nu ne scapă din ochi şi cu convingerea că în cuib este 1 sau 2 pui, ne întoarcem în Parcheş.

O ultimă privire în urmă.

Vrând-nevrând trebuie să spun două cuvinte despre alegerea momentului fixării camerei WEB. Aşa cum am pomenit în "Codalbul I", în Europa de est doar Estonia a reuşit să fixeze cu succes o cameră la cuibul de codalb dup trei ani de încercări. Din documentările pe care le-am făcut şi din discuţiile avute cu ornitologi recunoscuţi de la noi am înţeles că există pericolul ca în urma prezenţei noastre la cuib, codalbul poate să părăsească puii/puiul. Dacă montarea are loc la sfârşitul iernii, puii sunt mici, lipsiţi de rezistenţă,absenţa căldurii părinteşti îi poate omorî, între părinţi şi pui legătura trebuie să fie permanentă şi nu trebuie neglijat nici pericolul manifestat de deranjul asupra furnicilor din cuib. Dacă montăm camera la sfârşitul primăverii, puii sunt mai viguroşi, mai rezistenţi, legătura pui-părinte este deja puternică, şansele de a fi părăsiţi am considerat că sunt mai mici, dar şi timpul de emisie de la cuib este sensibil mai mic.

Totodată, odată ajunşi la cuib puteam inela puiul/puii, conform programului de inelare al proiectului (vezi Codalb I). Ne+am decis să începem acţiunea la sfârşitul lui mai.

Astfel pe 5 mai, am început acşiunea de montare a camerei WEB.

Colegii de la Iaşi fac ultimile pregătiri înainte de ieşirea în teren.

Aceasta este camera web ce va fi montată, are în dotare un obiectiv cu distanţă focală variabilă (zoom).

Ea este protejată de intemperii de această carcasă.

Plini de elan şi voie-bună, cu bărcile legate una lângă cealaltă, ne îndreptăm spre cuibul de codalb.

Trecem pe lângă un cuib de lişiţă, cam întârziat pentru 5 mai, dar niciodată nu prea târziu. Numărul mare de ouă în cuib explică numărul mare de lişiţe din deltă în ciuda faptului că, după cum se vede ouăle nu sunt protejate mai deloc, ciorile grive şi coţofenele fură toate oule dintr-un cuib neapărat.

Codalbii îşi aleg loc de cuibărit zone cât mai izolate, unde se ajunge cu greu.

Trebuie să ne facem practic loc îndepărtând buşteni putreziţi căzuţi în apă şi trunchiuri de copaci încă verzi.

Avem totuşi noroc de apă mare, ceea ce ne permite să manevrăm bărcile cu tot echipamentul .

Ajungem în sfârşit la trunchiul ce susţine cuibul. O barcă se ancorează de el, de aici Piticul (căţărătorul echipei) va începe ascensiunea, cealaltă barcă se depărtează la cca 20 de metrii spre a-l dirija de jos pe Pitic.

În timp ce Piticul îşi pune echipamentul de căţărare, eu mă întreb de ce nu se observă nici o urmă de găinaţ şi pene pe trunchiurile şi frunzele de la baza cuibului.

Piticul începe ascensiunea, nimeni nu vrea să fie în pielea lui. Trebuie să se caţere făcând abstracţie de furnicile ce-l invadează din momentul în care atinge trunchiul copacului, frunze pline de pânze de păianjeni, ţânţari şi alte insecte. Tocmai spre a se feri de aceşti mici v ampiri, Piticul s-a îmbrăcat cu mai multe rânduri de haine, inclusiv gluga pe cap. Fiind astfel echipat, după primele 10 minute Piticul este leoarcă de apă.

Îmbâcsit de furnici, pânze de păianjen, frunze, praf şi tzranspiraţie, Piticul ajunge deasupra cuibului de codalb.

CUIBUL ESTE GOL, NICI URMĂ DE PUI, DE COJI DE OUĂ, DE PENE, DE GĂINAŢ, NIMIC.

Tot planul nostru este dat peste cap.

Trebuie să găsim de urgenţă un plan B.

Pe care-l povestesc în postarea următoare.