luni, septembrie 26, 2011

PLIMBARE PRIN DELTA DUNARII

Exista o serie de fotografii pe care nu am reusit sa le le pun in nici o postare, fie ca nu se incadrau tematicii, fie ca sunt facute dupa postare, fotografii ce cred eu ca merita vazute si comentate. De pilda, pozele ce le voi prezenta acum sunt fascute in doua iesiri in delta, ambele prin luna iulie, cand am insotit niste invitati ai administratiei sa viziteze delta, la o iesire si alta cand am iesit cu un prieten intr-o zi de sambata, pur si simplu la plimbare.


Despre Codalb (Haliaeetus albicilla) am tot scris aici, e o pasare care in general pleaca imediat ce are contact vizual cu tine. Majoritatea pozelor cu codalb le am in zbor sau pui la cuib, asa cum probabil ati vazut in postarile Codalb I, II, II si IV. Aceasta poza am facuto pe canalul Sontea, dis de dimineata, dupa un cot al canalului, am dat de acest codalb care se incalzea la soarele diminetii. Aici trebuie sa fac o paranteza. Una din regulile de baza ale fotografiatului pasarilor este sa ai aparatul pregatit inainte de a te urca in barca sau masina. Cred ca urmatoarea postare a mea se va intitula "Cum sa fotografiem pasari", unde am sa prezint din experienta mea fara a avea pretentia ca stiu tot si detin adevarul absolut. Evident, eu nu aveam aparatul pregatit, si am facut cca 12 poze cu acest codalb cutimpul de 1/30 parte din secunda la un obiectiv de 400 mm. Orice fotograf stie ca ar fi trebuit sa pozez cu minim 1/400 mm. Si deci o singurta poza mi- iesit ca lumea. Asta. Dupa ce a zburat codalbul, amverificat apoaratul, mi-am adresat cateva "felicitari" in gand si apoi am facut reglajele corespunzatoare.
Odata intrati pe lacul "....." (multi ma cearta pe blog ca spun locurile unde se gaseste cutare lucru sau cutare pasare, dand astfel ocazia celor mai putin educati cu natura sa braconeze sau sa strice. O fi bine ? O fi rau ? Va rog sa va exprimati opiniile) unde suntem intampinati de Chira de balta (Sterna hirundo), pasare destul de comuna care pescuieste plonjand in apa dupa pestisori.
Corcodelul mare (Podiceps cristatus)cand vrea sa zboare, fuge pe apa asa cum fac pasarile mai grele ca lebedele. Pasare ce se hraneste cu peste pe care-l prinde scufundandu-se dupa el.
Eretele de stuf (Circus aeruginosus) este un alr rapitor comun in delta, mult mai numeros si mai mic decat Codalbul. Asa cum spune si numele lui, zboara pe curentii de aer deasupra stufului, la cca. 8-15 m. si se lasa brusc in stuf acolo unde gaseste o prada potentiala.
Lebada de vara sau Lebada muta (Cygnus olor) este una din pasarile ce le pozez rar si numai in ocazii mai speciale precum este o mama cu puii ei. Aud pe la televizor crainici/e ce transmit ca pe lacul cutare au venit lebede si se hranesc cu pestisori. Gresit, lebada este striv vegetariana, se hraneste numai cu vegetatie de pe fundul lacurilor. De aceea o vedem frecvent pe apa cu fundul in sus si capul sub apa.
Cea mai raspandita pasare din delta, alaturi de lisite este Cormoranul mare (Phalacrocorax carbo). Cel mai frumos lucru la cormorani este culoarea ochilor.
Aici se poate vedea un stol de cca 4.ooo de cormorani pe intinsura Musura. Cormoranii se hranesc intr-adevar cu peste.
Aici se vede cum o mama isi hraneste puii, practic acestia isi baga capul in gatul mamei pina scot un pestisor.
Uneori pestisorul prins cu atata truda de parinti, este refuzat de pui. Va fi insa mancat de ciori si cotofene, nelipsite in coloniile de cormorani.
Intr-o colonie de cormorani convietuiesc insa mai multe specii intr-un singur copac. Aici se vede cuibul de Starc lopatar (Platalea leucorodia), langa unul de cormorani, in planul doi unul de Starc cenusiu. Frecvente mai sunt cuiburile de Starc galben si de Starc de noapte.
Am zis sa nu mai pun nici pelicani pe blog, poza asta insa prezinta doi ciulini de balta agatati de penele pelicanului, am vazut de altfel si lipitori calatorind astfel. Daca tot am ajuns la pelicani
am zis sa pun si un portret de pelican, poate ca multi nu au vazut de aproape asa ceva.
Un Starc cenusiu (Ardea cinerea) pe care l-am pus aici numai pentru ca apare destul de rar in postarile mele, este destul de frecvent si merita vazut si el.
Asta este o poza interesanta. Se spune despre pisici ca nu suporta apa. Iata ca Pisica salbatica din Delta Dunarii s-a adaptat conditiilor de aici. In poza este un pisoi ce-si urma mama si fratele pe langa o Egreta mare (Egreta alba).
Pana am intors salupa si ne-am apropiat, pisoiul (in stanga imaginii) a ajuns in stuf langa mama si fratele lui.
La pranz, am tras salupa la mal si mancam niste sandvisuri. Din stanga noastra de la cca 2 m. a intrat in apa un bizam care s-a oprit pe apa in fata noastra la cca 3-4 metri, rodea ceva si s uita la noi. A repetat figura de 5 ori, am avut timp sa scot aparatul din rucsac, am schimbat si obiectivul si l-am fotografiat de cateva ori.

Asta este, orice iesire in delta este prilej de a vedea fel de fel de minunatii ale naturii. Este valabil pentru cei ce au timp si rabdare sa stea, sa priveasca si sa asculte. Ochi sa ai si rabdare. Oare ce se poate vedea si intelege din delta in goana celor cel putin 120 cai putere ai salupelor de fite ? Ce rost are sa te dai mare bengos in ochii unor biete lisite speriate ? Nu o sa inteleg niciodata.
<

9 comentarii:

  1. Multumesc mult pentru poze si explicatii!

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumoase poze ,nea Dane
    Sanatate

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumoase poze, frumoasa incheiere. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumoase capturi !

    Nu e nicio problema ca spui locurile unde se gasesc pasarile astea. Cine vrea sa le braconeze, le gaseste oricum.

    Toate cele bune !
    Katran

    RăspundețiȘtergere
  5. foarte frumos si foarte interesant.felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  6. "Se spune despre pisici ca nu suporta apa."
    am vazut si eu una in delta, era bagata in apa pana la piept si se uita atent pe fundul apei. cred ca incerca sa prinda pesti.

    "Oare ce se poate vedea si intelege din delta in goana celor cel putin 120 cai putere ai salupelor de fite ?"
    am observat si eu ca sunt tot felul de nebuni pe acolo. am inteles ca exista niste limite de viteza si cai putere insa nu sunt respectate si nici controlate de politie.

    RăspundețiȘtergere
  7. Am văzut sş aici fotografii frumoase, dar şi informaţii utile.

    Apropo de una dintre fotografii. Eu încerc să colaborez la câteva reviste. Una dintre ele se numeşte "Ardea". Acum am aflat că e denumirea unei păsări, stârc, aşa cum "Heron's nest" înseamnă Cuibul bâtlanului.

    Maria Tirenescu

    RăspundețiȘtergere
  8. ,,intimplarea a facut ca acum citiva ani pe Canalul Sontea pe inserat am vazut o pisica ( ..avea coada vargata si lunga de aproximativ 60 cm ..) nici aparatul nu era pregatit si nici martori nu am avut ..
    ..cind am povestit am fost luata in balon...
    - fugi de aici cred ca ai vazut tigreu..hahahaha! rideau de mine cei carora le povesteam intimplarea ...! ...pina intr'acolo incit nici nu am mai povestit la nimeni .!
    .. ma gindeam ca am avut vedenii...si taceam milc...!
    astazi datorita imaginilor pe care le-am vazut pe blogul Dvs stiu ca nu am avut halucinatii..!

    RăspundețiȘtergere