CODALBUL - THE WHITE-TAILLED EAGLE - Haliaeetus albicilla - I

Ce pasăre minunată, mândră, falnică, cea mai mare pasăre de pradă de la noi şi a patra din lume.
Cred că nu greşesc dacă spun că zona cu cea mai mare biodiversitate din ţara noastră situată în partea de sud-est a României este Dobrogea.

What a beautiful, proud, splendid bird, the biggest raptor in Romania and the fourth in the world. The area from south-east of Romania with the largest biodiversity is Dobrogea.

Prezenţa Deltei Dunării,
The presence of Danube Delta,

a munţilor Măcin,
of Macin Mountain

a complexului da lacuri Razem Sinoie,
of Razem-Sinoe Lakes complex,

vasta zonă de coline şi stepe în vecinătatea apei,
the wide hillock and steppe area near the water

clima de tranziţie între climatul pontic şi cel mediteranian, favorizează înmulţirea a numeroase specii de animale.

the transition climate between the Pontic one and Mediterranean one, favors the increase of numerous animal species.

Cu aproape un veac în urmă, munţii stâncoşi din nord şi dealurile vălurite erau acoperite de păduri seculare neumblate
A century ago, the rocky mountins from North and the rippled hills where covered by secular pathless forests

ca de altfel zăvoaiele Dunării şi
as well Danube's water meadow

imensitatea stufăriilor din zona inundabilă a Dunării sau a deltei.
and the huge reed-bed from flooded area of the Danube or the delta.

Stepa acoperită cu mari suprafeţe de plante ierboase şi tufişuri forma un vast teritoriu prielnic
The steppa, covered by large surfaces with grassy vegetation and bushes is a wide area

înmulţirii unei faune de reptile, în imagine Şarpele de apă (Natrix natrix),
favorable for reptile reproduction as the Water snake,

Broasca ţestoasă de uscat (Testudo graeca),
the Land turtle

<

Guşterul (Lacerta viridis),
the Green lizard

Vipera cu corn (Vipera ammodytes),
the Horn vipera

a numeroase specii de păsări, aici avem Lişiţe (Fulica atra) văzută lângă satul Vadul din jud. Constanţa,
a numerous bird species, as the Coot, seen near Vadul willage from Constanta district,

sau Gârliţa mare (Anser albifrons) în amestec aici cu Gâsca de vară (Anser anser) fotografiate la Sarinasuf.

or the White-fronted Goose, here between with the Greylag Goose.

Stepa dobrogeană este un paradis al diverselor rozătoare, aici avem un Popândău, (Citellus citellus),
The steppa from Dobrogea is a rodent paradise, here is the Ground squirrel,

sau în Delta Dunării, Bizamul (Ondatra zibethicus).
or in the Danube Delta the Musk rat.

O mulţime de insecte trăiesc aici, în imagine avem o cicadă, insectă ce face un zgomot teribil vara, în august în pădurile de foioase. Acum două veri, în pădurea Babadag a fost o explozie de astfel de insecte.
A lot of insects are living here, in the image is a cicada, e very noisy insect in the summer. Two years ago, the Babadag forest was invaded by this kind of insects.

şi o lăcustă verde, nu cunosc numele ştiinţific, sunt deschis la orice ajutor din partea unui entomolog.
Multumesc d-lui L. Rakoczy pentru cu promptitudinea cu care m-a informat ca lacusta in cauză este Cosaşul de stepă, ştiinţific Saga pedo.
and a Greed locust - Saga pedo (thank you mr. L. Rakoczy who told me the scientific name)

Datorită acestei hrane naturale abundente precum şi a cadavrelor ce proveneau de la turmele de oi ce păşteau pe aceste vaste întinderi, este normal ca şi numărul păsărilor răpitoare să fi fost cu mult mai mare.

De atunci însă, în decursul anilor, s-au produs mari schimbări în densitatea păsărilor răpitoare din avifauna Dobrogei, fapt ce se resimte acum în toată ţara.

Cauzele ce au dus la diminuarea dramatică a numărului păsărilor de pradă în Dobrogea sunt multiple, încerc să enumăr câteva:

Schimbarea mediului de viaţă - defrişările pe suprafeţe imense fără a se lua măsuri de reîmpădurire, defrişarea zăvoiaelor Dunării,

exploatarea marilor întinderi de stuf, abordarea unei agriculturi extensive;

folosirea pesticidelor în agricultură - pentru combaterea dăunătorilor culturilor, s-au folosit substanţe organo-fosforice şi organo-clorurate, care sunt de fapt nişte otrăvuri puternice perioade îndelungate de timp şi în cantităţi mari, mult peste cele recomandate;

– otrava folosită în combaterea răpitoarelor cu păr – folosirea hoiturilor şi a nadelor otrăvite cu stricnină în combaterea lupilor, şi a altor răpitoare cu păr a făcut ca numărul vulturilor, în special al celor hoitari să scadă drastic până la dispariţie.

d- împuşcarea nejustificată a păsărilor adulte – împuşcarea păsărilor răpitoare a constat în genere, în afara plăcerii de a răpune astfel de piese, din dorinţa de a le poseda ca trofee personale, cât şi o datorie legală. Astfel „Legea pentru protecţia vânatului şi reglementarea vânătoarei” din 1923 spunea la art. 25: „este permis a se vâna şi în timpul oprit lupii....şi orice păsări răpitoare, stricătoare vânatului util”. În imagine o fotografie din 1957, bravul vânător are în mâna dreaptă o femelă de Şorecar comun - Buteo buteo - împuşcată chiar la cuibul cu pui. În cealaltă mână are un Uliu porumbar - Accipiter gentilis.

„este permis a se vâna şi în timpul oprit lupii...." poza este făcută în America, acelaşi lucru se întâmpla şi la noi, cu acelaşi efect.

De câţiva ani se tot zvoneşte că în Parcul Natural Măcin s-ar fi stabilit o pereche de lupi. Cert este că suntem invadaţi de şacal.

- intoxicaţiile cu plumb sunt frecvente. Vânătorii alicesc păsări ce nu sunt găsite, acestea mor şi sunt consumate de vulturi, în imagine chiar un codalb, cu alice cu tot. acestea se acumulează în corpul păsării de pradă şi declanşează intoxicarea. Culoarea verzuie a cavităţii bucale este semn clar de intoxicaţie cu Pb. În vest se folosesc alice de oţel. O parte din vânătorii noştri nu agrează acest lucru, alicele de plumb sunt mai ieftine şi pot fi turnate de fiecare vânător după cum îl taie capul.

Numai în 1938, odată cu introducerea permiselor de vânătoare se ia prima măsură de ocrotire : „este interzis vânarea speciilor rare, ...cum sînt zăganii, acvilele, vîltanii hoitari”.

Din primăvara anului 1950 însă, timp de 16 ani, organele de vânătoare au început o campanie cu totul nejustificată de combatere a păsărilor răpitoare. S-au fixat filialelor de vânătoare plan de combatere a păsărilor răpitoare,

consecinţa fiind dispariţia din Dobrogea din1954 a lui Gyps fulvus, Vulturul sur, (în imagine în dreapta regretatul meu prieten ornitolog Marinov Mihai, iar în stânga dl. dr.Dănuţ Hulea, astăzi director executiv la Societatea Ornitologică Română.)

şi a lui Aegypius monachus - Vulturul negru, cel mai mare vultur de la noi în acea perioadă, din 1958 .

Vulturul codalb a reuşit însă să supravieţuiască, însă cu mari pierderi. Astfel în iarna 1963/1964 au fost semnalaţi 60 de codalbi otrăviţi cu stricnină la cadavre.

Delta Dunării şi lunca Dunării au rămas singurile zone din ţară unde mai cuibăreşte. În perioada 1964-1967 în delta Dunării au existat un număr de 32 de cuiburi însă numai în 12 au fost găsite ouă şi pui.

Între 1980-1982 totalul cuplurilor şi cuiburilor ocupate a fost de numai 7 din care au rezultat însă numai 4 pui zburători.
Nu a existat până în prezent un program unitar de monitorizare a codalbului pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

Anul trecut în toamnă a demarat un proiect de monitorizare a codalbului de la noi prin Programul DanubeParks, ce constă în inelarea juvenililor cu inele color, fixarea a două transmiţătoare pentru telemetrie satelitară, construirea a 10 cuiburi artificiale şi popularizarea activităţii unei perechi de codalb la cuib prin instalarea unei camere WEB. Cuibul ales este cel din imagine, prefer să nu dau coordonatele, vă voi ţine la curent cu evoluţia proiectului. Am reuşit să şi filmez ceva, voi încerca să şi postez filmul la sfârşit.

Cuibul a fost construit în această primăvară. În dreapta este vechiul cuib, stă să cadă, în stînga lângă vâsc, cuibul cel nou. Pe măsură ce vom demara operaţiunile de instalare a camerei WEB voi posta pe blog cum s-a desfăşurat lucrarea. Sunt puţin şi emoţionat şi puţin incitat (am vrut să evit cuvântul excitat) de acest proiect caci la noi nu a mai instalat nimeni camere web la cuib de acvilă. Cred că am uitat să menţionez că, virgulă, Codalbul este o acvilă, rudă apropiată cu vulturul (acvila de fapt) pescar american (capul şi gâtul alb) ce-l vedem în toate filmele americane şi pe toate stemele lor.

Programul de monitorizare prin telemetrie satelitară îl execută colegii dela I.N.C.D.D.Tulcea. Vom afla astfel pe unde hoinăresc aceste păsări, unde se duc juvenilii după primii ani şi cine ştie ce alte chestii. Estonienii au facut deja aşa ceva. Cine e interesat să vadă poate accesa http://www.looduskalender.ee/en/node/2907

În imagine avem un juvenil, capturat la Chilia. Se vede că ciocul nu este galben ca la adulţi în schimb are nişte ghiare de toată frumuseţea.

Programul de monitorizare cu inele color a fost demarat de suedezi prin 1974-1975 când şi la ei cam dispăruseră codalbii. În anul următor au aderat Finlanda, Norvegia şi alte ţări nordice, astăzi la acest program participă Danemarca, Anglia, Polonia, Rusia, Germania, Austria, Ungaria, Slovacia, Cehia, Ţările Baltice şi noi. Programul constă în fixarea de inele de o anumită culoare pe piciorul drept al codalbului culoare ce indică zona de origine (se inelează numai pui ănainte de a părăsi cuibul), pe piciorul stâng un inel de o culoare ce indică anul inelării. Se urmăresc cu binoclu şi luneta ornitologică în următorii ani, inelele de pe picioarele codalbilor aflându-se astfel origine şi anul naşterii lor.
Suedezii au deja peste 2.000 de exemplare inelate. Dar nu vreau să vă spun totul despre codalb din prima postare.

Sper să vă intereseze.

IARNA IN DOBROGEA

Nu suport prea bine căldurile. De aceea, dacă aş face un clasament al preferinţelor mele în ale anotimpurilor, iarna s-ar situa cu siguranţă înaintea verii.

Din păcate, sau din fericire pentru multe necuvântătoare, adevăratele ierni, aşa cum mi le aduc aminte din copilărie, sunt din ce în ce mai rare.

Adică ierni cu ger şi zăpadă. Le duc dorul. Asociez întotdeauna imaginea iernii "clasice" cu bradul de Crăciun şi bunătăţile atârnate în el, derdeluşul şi săniuţa din copilăria mea la Oradea,

răcituri, sarmale, şorici, jumări, (aici vorbeşte gurmandul din mine), colindători, aniversări, urări de bine, Moş Nicolae, cadouri.

Sigur, asta este imaginea "idilică", parte frumoasă a iernii.
Nu întotdeauna lucrurile stau aşa.

Avem parte de ierni uscate şi geroase sau ierni ploioase ce aduc mai mult a toamnă târzie. Dar când avem minus 25 de grade, Dunărea dă senzaţia că fierbe, ca în fotografie. Fiind foarte ger, apa fiind mai caldă, se evaporă formând aburii ce dau senzaţia de fierbere. Suntem în ianuarie 2010.

Oamenii profită de gerul uscat şi îşi încearcă norocul cu un pescuit la copcă. Suntem aici în apropiere de capul Iancina, ianuarie 2006.

Din cauza gerului, lacul Razelm a îngheţat bocnă, iar în zare, soarele răsare din mălura de deasupra mării. Gheaţa este vie, când mergi pe ea se aud trosnete şi scrâşnete din adâncuri, prin îngheţare apa se dilată, forţe uriaşe împing gheaţa în mal sau o crapă cu trosnete ce se propagă mult mai tare prin apă.

Rezultatul este o gheaţă frământată, sloiurile încălecîndu-se şi îngheţînd în forme antarctice.

Iernile fără zăpadă sunt însă benefice păsărilor ce vin să ierneze la noi.

Este cazul Gârliţei mari (Anser albifrons), aflată aici în număr mare alături de Gâsca de vară (Anser anser)

pe un câmp de orz lângă Sarinasuf. Frecvent în aceste mari cârduri se află şi Gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis).

Tot în această perioadă ierneză la noi Lebăda de iarnă (Cygnus cygnus), venită la noi din zonele nordice, aici poposind pe o cultură de rapiţă.

Nu de puţine ori le-am văzut împreună, amestecate, Gâsca cu gât roşu din imagine, Lebăda de iarnă, Gârliţa mare şi Gâsca de vară căci acolo unde sunt mai mulţi ochi, paza e mai sigură.

Nu am reuşit niciodată să mă apropii de ele, stau numai în spaţii foarte deschise pe grâu, orz sau rapiţă, locuri unde au vizibilitate maximă.

Suntem pe lacul Razelm, regretatul meu prieten Mişa Marinov încearcă din loc în loc grosimea gheţii.

Primele îngheaţă canalele, japşele şi gârlele. Pe unii nu-i deranjează deloc acest lucru. Pentru Raţa mare, ( Anas platyrhynchos) gheaţa este un loc cât se poate de călduros de dormit.

Pentru păsările ce se hrănesc cu vegetaţie acvatică, lebede, raţe, lişiţe, ochiurile de apă sunt vitale. Iată aici o aglomeraţie de Lişiţe (Fulica atra), pe un mic canal parţial îngheţat.

Un exemplar de lişiţă ceva mai de aproape, se pare că suportă destul de bine iarna.

În lunile ianuarie şi februarie 2009 au fost câteva săptămâni cu zile destul de calde, deajuns cât să profite de soare locatarii pădurii din apropierea Tulcei, ca Piţigoiul mare (Parus major) ,

Cojoaicele (Certhia sp.), aici trebuie să intervină Cosmin Manci

să mă lumineze ce fel de cojoaice sunt....

Ghionoaia sură (Picus canus) deosebit de activă,

Ciocănitoarea pestriţă mare (Dendrocopos major).

Deşi este hrană pentru toată lumea, unora nu le ajunge pădurea.

În imagine, Ghionoaia sură goneşte o Ciocănitoare de stejar (Dendrocopos medius), după care

se va concentra pe "Cuirasatul pădurilor" una din păsările mele favorite:

Ciocănitoarea neagră - (Dryocopus martius).

Această poză este făcută astăzi, 16-02-2010 în pădurea 7 Ţevi, pădure înzăpezită după viscolul de ieri şi unde singura prezenţă vizibilă şi evidentă era Dânsa.

După cum se vede nu este deranjată de zăpada depusă, ciocăneşte în scoarţă cu aceeaşi vigoare ca primăvara, parcă nici nu simte vremea.

Singurul lucru de care este deranjată este..

Ghionoaia sură. Ciocănitoarea neagră "deschide frontul de lucru" pentru celelalte ciocănitori, fiind cea mai mare decojeşte eficient trunchiurile. După ea vin şi celelalte şi desăvârşesc opera de vânare a larvelor şi insectelor. Am avut ocazia să văd Ghionoaia sură zburând razant pe deasupra capului Ciocănitorii negre, iar în altă locaţie, o Ciocănitoare de grădină alungând o pereche de Ciocănitori negre dintr-un plop.

Spuneam că ochiurile de apă sunt vitale pentru speciile ce se hrănesc cu vegetaţie acvatică, în imagine suntem pe Ghiolul Murighiol, în 2006, unde lebedele au reuşit să împiedice o porţiune de lac să îngheţe agitând continuu apa.

Un astfel de ochi de apă se numeşte aici "ceaclac" aici hrănindu-se şi lişiţele, raţele chiar şi gâşte am observat.

Şi sticleţii o duc destul de bine iarna atâta timp cât ciulini se găsesc pretutindeni. Iarna se adună în stoluri mari, de zeci de indivizi,

iar acolo unde sunt păsări multe sunt şi prădători, aici Şoim de iarnă (Falco columbarius).

O prezenţă comună iarna este Piţigoiul albastru (Parus caeruleus).

Lucrurile iau însă o întorsătură nedorită atunci când viscolul şi zăpada iau loc zilelor însorite.

Crivăţul biciuieşte vegetaţia ierboasă de pe întinderile nesfârşite dobrogene. Suluri de zăpadă se aştern pe câmp şi pe drumuri.

Sloiuri de gheaţă blochează circulaţia pe Dunăre, accesul în deltă este mult îngrunat.

Sloiuri masive de gheaţă sunt împinse pe mal, zăpada se aşterne peste culturi şi peste apa îngheţată.

Dacă pentru unii zăpada este prilej de joacă şi bucurie,

pentru alţii este prilej de tristeţe,

iar pentru alţii este chestie de supravieţuire. În imagine, în plan depărtat la orizont este un pui de lebădă. Culoarea penelor îl camuflează destul de bine.

Văzut mai de aproape arată chiar aşa. Găinaţul de lângă el arată că stă aici de mult şi nu e în formă prea bună. Este lucru neobişnuit să găseşti o lebădă singură pe câmp. Ceva nu e în ordine cu ea.

La apropierea mea găseşte forţa să zboare ceva mai încolo.

Anul acesta am găsit un număr mult mai mic de gâşte şi gârliţe faţă de anul trecut. Hrana se găseşte mult mai greu iar lacurile îngheţate nu mai asigură odihna liniştită pe timp de noapte. Probabil că toate sunt mai spre sud în zone mai primitoare. Aşa cum spuneam, acolo unde este o aglomeraţie de păsări sunt şi prădători. În răchita din stânga se observă silueta unui şorecar.

Este un Şorecar încălţat, (Buteo lagopus) care periodic zboară deasupra cârdului de gâşte şi Porumbei guleraţi (Columba palumbus), urmărind orice semn de slăbiciune sau boală.

Printre gâşte şi porumbei am observat şi câteva Gâşte cu gât roşu.

Iată aici un Porumbel gulerat sau Porumbel popesc, cum se mai numeşte pe aici. În acest an am văzut nenumărate stoluri din această specie, ca niciodată, împrăştiaţi în toată Dobrogea de nord. Cred că sunt sute de mii.

Pe canale, unde sunt poduri, curentul de apă împiedică apa să îngheţe. Aici se adună gâştele şi raţele,

dar şi specii mai rare ca Ferăstraşul mic (Mergus albellus). Pozele sunt făcute

pe o vreme cât se poate de câinoasă, viscol şi ger, dar toate aceste păsări se simţeau foarte bine, se observă în poza

aceasta o gască ce se spală de zor. Puiul de lebădă însă se vede că suferă.

Deasupra lor se învârtea un Uliu păsărar (Accipiter nisus).

Gerul a făcut să îngheţe chiar şi Lacul Sărături, ce diferenţă între locul acesta pustiu şi cel plin de viaţă din primăvară!

Orice ochi de apă cât de mic este ocupat.

acest pui de lebădă, singur, se hrăneşte aici, apa îi asigură hrana necesară supravieţuirii. Un alt pericol ce pândeşte în special lebedele este acela de a fi prinse în gheaţa apei, de obicei peste noapte când este foarte frig.

Din discuţiile purtate cu Dl Kiss Botond, se pare că în iernile grele stârvurile de lebădă asigură mare parte din hrana Codalbului (Haliaeetus alnbicilla).

Potârnichile reuşesc să-şi disimuleze prezenţa destul de uşor când nu este zăpadă.

Iarna se confundă uşor cu peisajul iar vara se ascund în vegetaţie.

Prin care se strecoară cu mare dibăcie.

Pe zăpadă însă sunt mult mai vulnerabile. Imaginaţi-vă viaţa acestor păsări create şi destinate

a fi urmărite, pândite, prinse sau împuşcate de câini vagabonzi, vulpi, şacali, păsări de pradă şi peste toate, de vânători. Asta este Potârnichea (Perdix perdix), nume predestinat pierzaniei.

Nici Cormoranul mic (Phalacrocorax pygmeus) nu pare prea fericit deşi am văzut ruda sa mai mare simţindu-se destul de bine în ape reci. Acelaţi lucru îmi sugerează şi Stârcul cenuşiu din imaginea de mai jos.

şi întotdeauna în apropiere este cineva gata să profite de cel mai mic semn de slăbiciune. Acest mod de a trăi nu este prea confortabil.

Cam aceaşi soartă cu potârnichile o are şi Fazanul (Phasianus colchicus). Dacă el se consideră
perfect camuflat, înţeleg de unde vine aluzia la inteligenţa unui fazan.

Acest lucru este valabil şi la făzăniţă.
Ce căuta fazanul în ditai câmpul ? N-am să ştiu niciodată. E plină Dobrogea de boscheţi şi tufişuri.

Nu mai vorbesc de stuf. El se simte în siguranţă aici. Cum îl vedem.

Cred că nu greşesc când afirm că vremurile grele pentru unii înseamnă trai îndestulat pentru alţii.

Dacă luăm în consideraţie numai paseriformele care mor în această perioadă. În imagine avem o Cinteză.

Iarna grea a făcut multe victime printre caii din pădurea Letea. Asta este bucuria şacalului, vulpilor şi codalbului, cel puţin.

Eretele vânăt (Circus cyaneus) este alt prădător ce bântuie deasupra întinderilor înzăpezite.

O altă imagine a Capului Iancina făcută în iarna 2006 şi un răsărit de soare făcut în acelaşi an, de pe Capul Iancina peste lacul Razelm, spre mare. La baza soarelui se observă vegetaţia de pe Grindul Lupilor.

Jos este o imagine de la Capul Doloşman.


Dacă priviţi cu atenţie în partea stângă a imaginii se văd două puncte. Poza este făcută cu un obiectiv Canon 18-40L. Am schimbat obiectivul cu cel de 400 L

şi am realizat că punctele erau doi oameni, unul cu o bicicletă. Concluzia este că nu numai păsările bântuie prin cele mai neaşteptate locuri şi că grădina lui Dumnezeu e mare.
Pentru unii, aceste incursiuni s-au sfârşit tragic.

Aşa cum spuneam, iubesc iarna şi anul acesta am, avut parte de iarnă adevărată. Aici sunt la pădurea Letea, căutând cuiburi de codalb cu câţiva colegi. Despre istoria codalbului, şi ce făceam noi pe crivăţul acela la Letea voi povesti în altă postare.

dimineaţă pe Razelm, privind spre insula Popina. Prietenul Marinov.

Iarna mai cu zăpadă sau fără, mai cuger sau moină, este un subiect inepuizabil. Personal prefer iarna adevărată. Este greu de descris un răsărit de soare la minus 25 de grade. Degetele îţi îngheaţă pe declanşator, ochii îţi lăcrimează la cea mai mică adiere, nasul curge non-stop. Uneori aparatele clachează. Bateriile trebuiesc ţinute la cald. Satisfacţia unei poze reuşite creşte direct proporţional. Merită tot canonul.