PĂDUREA DE LA 7 ŢEVI

În partea de vest a municipiului Tulcea, la cca.
3 km. se află o pădurice, în principal de plop, în locul numit " La 7 Ţevi".

Pădurea este înconjurată de suprafeţe de stuf şi nu e departe de Dunăre. În planul îndepărtat al fotografiei se poate observa combinatul de feroaliaj, ce înfrumuseţează peisajul.

Asta nu împiedică însă ca multe specii de păsări să trăiască în această pădurice iar acolo unde sunt multe păsări, normal, sunt şi prădători, aici un Uliu şorecar.

Primăvara pădurea este inundată în porţiunile mai joase.

Dintre răpitoarele mari, o prezenţă constantă este Uliul şorecar, Buteo buteo dar în iarna 2007/2008 am văzut şi Codalb. Voi căuta poza şi o voi posta.

Pădurea este destul de bătrînă şi mulţi copaci sunt spre apusul vieţii, aici este zona unde întâlnesc frecvent ciocănitorile. Mulţi copaci sunt parazitaţi de vâsc.

Acolo unde este vâsc, găsim

şi Sturzul de vâsc, Turdus viscivorus, specie destul de sperioasă, greu de apropiat pentru o fotografie bună. Când este iritată de prezenţa mea, sturzul scoate un sfârâit sau cârâit.
Un alt sturz pe care

l-am observat este Cocoşarul. Spre deosebire de Sturzul de vâsc, Cocoşarul- Turdus pilaris- nu este o prezenţă permanentă în această pădure. În această poză, stă pe o pojghiţă de gheaţă.
Ascuns după un trunchi de copac, nemişcat, am avut norocul să pozez Auşlul cu cap galben, Regulus regulus,
cea mai mică pasăre din Europa. Fiind o zi însorită, ieşiseră la căldură o sumedenie de păianjeni minusculi agăţaţi de plasele lor. O trufanda pentru Auşel.
Pădurea răsună mai tot timpul de ciocăniturile făcute de diversele specii de ciocănitoare. În imagine avem o femelă de Ciocănitoarea pestriţă mare - Dendrocopos major .

Altă ciocănitoare este Ciocănitoarea de stejar - Dendrocopos medius, mai mică decât prima, şi cu o "pălărie" roşie pe cap. În imagine este un mascul.


O altă prezenţă frecventă este Ghionoaia sură - Picus canus - al cărui cântec tânguitor se poate auzi mai frecvent, toată primăvara până la mijlocul verii. Este ceva mai mare decât Ciocănitoarea pestriţă mare şi este destul de permisivă, te poţi apropia de ea până la o distanţă rezonabilă pentru a face o fotografie bună. Doar că se ascunde mereu pe partea nevăzută a copacilor, ca într-un joc "de-a v-aţi ascunselea".
"Forestierul" incontestabil al pădurii este însă Ciocănitoarea neagră - Dryocopus martius - cea mai mare ciocănitoare din Europa. O mulţime de copaci decojiţi pe tot trunchiul sunt martorii trecerii ei pe acolo. Am observat uneori că Ciocănitoarea neagră este însoţită îndeaproape de Ghionoaia sură, care o şicanează prin zboruri rapide razante. Darabana Ciocănitoarei negre este puternică, mai rară de neconfundat, toată pădurea află când se apucă ea de lucru.
O prezenţă mult mai discretă este cea a Cojoaicei de pădure - Certhia familiaris.

Cam de dimensiunile unei nuci, cu un colorit maro-cenuşiu, este greu de observat cînd stă nemişcată. Norocul este că această mică pasăre este într-o permanentă mişcare. Se deplasează în toate direcţiile şi chiar cu capul în jos când e cazul.

Pe cât de tern este coloritul Cojoaicei, pe atât de viu colorat este Sticletele - Carduelis carduelis. Iarna umblă în stoluri, de colo colo,

preferă suprafeţele cu ciulini.


Cei mai gălăgioşi în pădure sunt piţigoii. Am observat Piţigoiul mare - Parus major, destul de frecvent tot timpul anului.







Piţigoiul albastru - Parus caeruleus - denumire veche, este acrobatul desăvârşit şi totodată cel mai frecvent dintre piţigoi.




O altă prezenţă încântătoare este Piţigoiul codat - Aegithalos caudatus - destul de frecvent în stoluri care pe cât de repede apar, tot pe atât de repede dispar. Noroc este faptul că sunt destul de curioşi şi pot fi fotografiaţi în scurtele momente când investighează ciudatul nemişcat cu aparat de pozat în mână.

Greu de pozat este Piţigoiul sur - Parus palustris - pe care nu l-am văzut prea des şi care este destul de sperios şi într-o permanentă agitaţie. Tocmai de aceea nici poza nu este prea reuşită.

Un alt "pitic agitat" este Pănţeruşul sau "Ochiul boului" - Troglodytes troglodytes. Imediat ce observă prezenţa mea, dă alarma şi se ascunde. Cu puţin noroc poate fi fotografiat.

Nu puteam să nu amintesc de gureşele Vrăbii de câmp - Passer montanus.








Speciile prezentate până aici sunt cele văzute iarna sau primăvara devreme. Pe măsură ce se desprimăvărează, voi mai adăuga specii noi. Trebuie să amintesc faptul că am auzit cântecul unei bufniţe pe care nu am reuşi să o localizez, am mai văzut Fazani, Ciocănitoare pestriţă mică pe care le-am pozat de la o distanţă prea mare. Menţionez că pozele prezentate sunt făcute numai în această pădure.