vineri, iunie 01, 2012

IARNA GREA ŞI VULTURIŢA

Şi anul acesta am avut o iarba grea. Trecuse luna decembrie fără zăpadă, prima parte a lui ianuarie tot aşa iar apoi a început viscolul. Pe la noi nu a nins aşa greu cum a nins prin Vrancea
dar gerul a fost mare şi zăpadă a fost cât să dea peste cap transportul. Sloiurile de gheaţă au blocat Dunărea şi navele, încet încet nu au mai putut naviga. Asta înseamnă că aprovizionarea
cu alimente a oamenilor din satele deltei nu se mai putea face.
Pescarii au tras bărcile la mal, cu toţii am aşteptat terminarea viscolului şi odată cu primele zile mai cu soare cu dinţi, am ieşit de prin case.
Perseus este nava spargator care reuşea să ajungă la localităţile deltei. De la fereastra biroului meu am urmărit câteva nave sub pavilion străin rămase blocate în amonte şi aval de Tulcea.
Oficialităţile au reuşit să rezolve transportul alimentelor şi persoanelor obligate să vină sau să plece din Tulcea, prin transportul lor la bordul lui Perseu cu alte nave mai mici,
cum se vede în imaginea de mai sus. Noi oamenii de bine de rău ne-am descurcat şi de data asta.
Pentru unele păsări a fost însă prea mult. Aşa a păţit piţigoiul albastru din imagiunea de sus precum şi şorecarul din imaginea de jos.
Pe ambele păsări le-am găsit la Pădurea Bididia de la margine Tulcei. Aici este o pădure foarte frumoasă, are în componenţă foioase dar şi conifere.
Până nu demult aici veneau vara copii din oraş/judeţ şi chiar din ţară, în tabără.
De câţiva ani însă tabăra s-a transformat într-o ruină. Copii mai vin aici sporadic la orele de biologie sau la cercurile de biologie, micii apicultori, etc.
Peste drum de această tabără este o moară. Combinaţia moară + pădure este fericită căci aici în fiecare iarnă vin o mulţime de Ciufi de pădure (Asio otus).
Peste zi stau ascunşi în crengile copacilor din tabără. Nu îi deranjează deloc prezenţa copiilor care trec pe aleea spre centru taberei. S-au obişnuit şi cu maşinile care trec pe acolo.
Anul acesta am văzut cca 35-40 de ciufi. Aşa cum spuneam, peste zi stau şi dormitează iar
probabil că peste noapte patrulează în jurul morii şi se hrănesc cu inevitabilii şoareci ce nu pot să
lipsească acolo unde este un minim depozit de grâne.
Cum spuneam, drumurile au fost imediat blocate de zăpada viscolită, în imaginea de mai sus este drumul spre Grindul lupilor. Oamenii profită imediat de lacurile îngheţate bocnă şi ies la un pescuit la copcă, aici pe lacul Murighiol.
Drumurile fiind blocate, cel mai facil mijloc de locomoţie este pe gheaţă, cu sania,
fie autopropulsată cu mijloace specifice, respectiv doi pari cu cuie la vărf,
bărcile pot fi şi ele la rândul lor sănii,
mai există sania cu propulsie cabalină, caii avînd potcoave cu ţinte. În imaginea de mai sus sania este echipată pentru transpotul lemnelor.
Noi am folosit săniile pentru a transporta furaje pentru păsări.
Pe lacul Parcheş traficul greu cabalin asigură aprovizionarea cu lemne a satului.
Pe mijlocul lacului, labedele au reuşit să menţină un ochi de apă neîngheţată, hrana lor fiin vegetaţia de pe fundul apei. Astfel de ochiuri create de lebede, se numesc "ceaclace" în limbajul localnicilor. De astfel de ochiuri de apă profită şi raţele şi cormoranii ce iernează la noi.
Pelicanul creţ stă uneori toată iarna în deltă, se hrăneşte în apele unde curentul de apă fiind mai rapid, apa nu îngheaţă. Pelicanii din imaginea de mai sus erau pe braţul Sf. Gheorghe.
Pe drumul spre Grindul lupilor în mijlocul drumului stă tacticos un Buhai de baltă (Botaurus stelaris). Suntem în luna februarie şi cărăm furaje spre aglomerările de păsări.
Aşa arată lacul Goloviţa primăvara pe timp de furtună.
Plecăm de la Cabana Cocorul cu furaje pentru păsări, pe lacul Goloviţa, care pe timp de iarnă grea arată aşa:
Este îngheţat tun iar în marginea lui estică se adună multe lebede, raţe, ferestraşi etc.
Ne ajutăm şi de sanie căci este destul de mult de mers şi
împrăştiem boabe de orz în apropierea locurilor unde stau păsările.
La apropierea noastră rţele zboară imediat, lebăda de iarnă ne tolerează însă prezenţa.
Aici suntem pe lacul Sărături unde împrăştiem spărtură de porumb. Trebuie să precizez că toate aceste furaje le primim din sponsorizări. Proprietari de terenuri agricole, la apelul nostru şi al autorităţilor ne-au ajutat cu diverse furaje, porumb, orz, grâu chiar şi sorg,
pe care le-am împrăştiat acolo unde am putut ajunge. Aceste acţiuni ale noastre au cam fost luate peste picior de colegi de-ai noştri din alte instituţii, căci, nu-i aşa, e uşor să stai în birou şi să critici decât să pui mâna şi să te implici.
Ceva mai târziu, când deja lacurile începuseră se se dezgheţe, cei de la Salvaţi Dunărea şi Delta de-au trimis un camion de pâine scoasă din consum.
O parte din această cantitate a fost dată pe lacul Parcheş, lebedele nu prea au fost interesate de pâine dar lişiţele şi ciorile s-au hrănit.
Nici mamiferele nu au ieşit prea bine din iarnă. Aici avem un enot îngheţat pe lacul Parcheş.
Erau zvonuri că în deltă au apărut castori sau mai pe româneşte spus, brebi. Profitând de îngheţ am plecat să investigăm şi iată că am găsit un cuib.
Nu am să spun locaţia, pot spune că am găsit urme şi
copaci roşi în apropierea cuibului, în mod tipic pentru breb.
Brebul este animal nocturn, aşa că nu ne aşteptam să vedem un exemplar.
Din iarna 2011 / decembrie începem recensământul gâştelor şi gârliţelor ce iernează la noi. Toamna secetoasă a făcut ca suprafaţa de rapiţă răsărită să fie mult mai mică decât în alţi ani. În imaginea de mai sus suntem în incinta agricolă Dunavăţ, pe o parcelă de rapiţă unde am numărat peste 1000 de exemplare de Găcă de vară (Anser anser) şi de Gârliţă mare (Anser albifrons)
Paradoxal, Tulcea era acoperită de zăpadă, câmpul însă, datorită viscolului era fără de zăpadă, toată zăpada fiind pe drumuri şi în pădure. În timpul numărătorii, mai dăm şi de iepuraşi.
Gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis)a fost în număr mic în nordul judeţului acest an.
Eretele alb (Circus macrourus) este destul de rar la noi am avut norocul să-l întâlnesc anul acesta. În poză avem un mascul.
Frecvent alături de gâşte stau şi Lebedele de iarnă (Cygnus cygnus) sau lebăda cântătoare.
Aici suntem pe o solă în apropierea Agighiolului unde pe o cultură de rapiţă am întâlnit peste 100 de lebede.
De gâşte nu te poţi apropia. Am încercat diverse metode, din maşină, pe jos, din căruţă şi nu a mers nicicum.
Lebedele sunt mai tolerante, dacă sunt singure, fără gâşt, te poşi apropia binişor de ele astfel încât să faci nişte poze rezonabile. Dacă sunt cu gâşte, astea zboară imediat cu ţipete şi gâgâituri puternice fapt ce panichează şi lebedele.
Iar cele mai sperioase din toate sunt Gâştele cu gât roşu, în imaginea de mai sus alături de Gâsca de vară şi de Gârliţa mare.
Iată-le ţi în zbor, ce păsări frumoase, veşnic hăituite de vânători.
Gâştele din imaginea de mai sus le-am fotografiat dintr-o pădurice, situată la sud de şoseaua Murighiol Plopu.

În această pădurice există o colonie de ciori de semănătură. Poza de mai sus este făcută undeva prin ianuarie când colonia era pustie, cuiburile goale. Mi-a atras atenţia un cuib vădit mai mare decât celelalte şi mai ales o sumedenie de crengi mai mari sau mai mici sub cuib ce demonstra o oarecare activitate la cuib. Cum prin luna decembrie trecând prin pădure am văzut un şorecar, şi nu o singură dată, m-am gândit că aici va cuibări un sorecar.
 Apoi am văzut o pereche de codalbi pe câmp, atenţi la ce făceam eu prin pădure. Am pus prezenţa lor pe seama gâştelor şi gârliţelor aflate nu departe (se văd în planul îndepărtat), căci de obicei în apropierea oricărei aglomeraţii de păsări stau şi un prădător, doi. La un moment dat au zburat şi au început dansul nupţial.



Nu am dat mare importanţă acestei chestii ştiind că vulturul codalb îşi face cuibul în locuri izolate din deltă unde ajungi cu mare greutate (cum am arătat în postările mele despre codalb) şi rămăsesem cu convingerea că un şorecar îşi face cuib în pădurice

Pe 10 martie trecând cu maşina din nou prin pădurice, am văzut cu binoclu că în cuibul unde credeam eu că va cloci un şorecar, se iţea un cap de codalb. Am crezut iniţial că se odihneşte căci nu se mai pomenise cuib de codalb în afara deltei, la 100 m de drum de maşină, într-o pădure frecventată de oameni. Mai fusese mai demult un caz asemănător mai demult, în pădurea Babadag, din spusele doctorului Kiss.
Când am oprit maşina şi-a luat zborul din cuib şi s-a aşezat pe grâu, nu departe din fericire în direcţia deplasării mele spre dealurile Carabail, unde găseam mereu gârliţe.
Peste o săptămână, pe 17 martie, bântuiam prin aceeaşi pădure, la cca 2 km de cuibul unde văzusem codalbul. Eram atent la vânturelul roşu care zbura şi chirăia specific agitaţiei de primăvară. Nu am rezistat tentaţiei să dau o raită pe la cuibul cu pricina şi ce să vezi
de departe am zărit iţindu-se capul codalbiţei, în cuib, deşi doi săteni culegeau vreacuri la cca 100 m de cuibul ei. Nu părea deranjată nici de ciorile care începuseră să-şi caute cuib în colonie şi nu păreau deranjate de prezenţa vulturiţei. Mi-am dat seama că treaba era serioasă prezenţa ei în zonă şi în special la cuib nu era deloc întâmplătoare.
După câteva zile le-am arătat locaţia şi ornitologilor de la institutul de cercetare delta dunării, am urmărito prin luneta ornitologică şi ne-am notat coordonatele. Ne făceam deja planul cum să inelăm puii pe la sfârşitul lui mai şi ne-am propus să nu o mai deranjăm un timp, deşi nu părea deranjată de prezenţa oamenilor,
În timpul celor câteva vizite făcute, ea stătea în cuib deşi prin preajmă oamenii îşi vedeau de treburile lor. Pe lângă cei ce adunau vreascuri, pe drum, cam o dată pe oră mai trecea câte o maşină iar în momentul când am fost cu băieţii de la institut, se fertiliza de zor grâul de jur împrejurul pădurii, asta însemnând câteva tractoare cu utilaje, remorci etc. Ciorile tolerau prezenţa codalbului, nu am observat nici un atac sau manifestare agresivă. Colonia era liniştită dacă facem abstracşie de cârâielile ciorilor datorate prezenţei mele.
Cam aşa arăta pădurea şi colonia de ciori din locul unde obişnuiam să mă opresc spre a vedea dacă este la cuib. A fost ultima dată când am văzuto. Între timp am plecat în concediu, am lipsit cam 20 de zile, cert este că atunci când m-am întors, pădurea era dominată de agitaţia Vânturelului de seară (Falco vespertinus)
Masculii se alergau unii pe alţii, femelele tot aşa, era o zarvă generală. Dimorfismul sexual este puternic la vânturelul acesta. În imaginea de mai sus este masculul,
Iar în imaginea de mai sus femela. Diferenţele sunt evidente. Pădurea era deja înverzită, vântureii îşi căutau perechile, căutau să-şi găsească cuibul. Ei nu-şi construiesc cuibul, iau de-a gata de la ciori. Evident că această chestie nu-i deloc pe placul ciorilor

Cuibul codălbiţei era gol, a fost ultima dată când am văzuto. Deasupra locului un codalb juvenil era şicanat de un şorecar
preţ de 15 minute, juvenilul de codalb îl mai zărisem de câteva ori prin zonă.
 
peste vacarmul ţipetelor vântureilor se mai adăuga şi cârâielile ciorilor.
Pe 5 mai am fost ultima dată la pădurice. Mai speram că poate vulturiţa va reveni. De unde, scandalul în pădure era în toi. Se cam aşezaseră perechile, care se hotărâseră deja asupra cuiburilor. Din ce-am observat
masculii "cuceresc" un cuib, nu mi-am dat seama dacă alungă o cioră din cuib sau preiau unul mai vechi părăsit şi aici încearcă să atragă o femelă. Conflictele cu ciorile sunt evidente. Ele veniseră înaintea vântureilor şi acum se vâd invadate de aceşti uzurpatori.
 
Am văzut frecvent masculii cu insecte sau şopârle în gheare. Nu sunt sigur dar bănuiesc că le "fac cadou" femelelor. Acestea stau şi ronţăie libelule în vîrful unei crengi,
sub privirile atente ale masculului.

Am reuşit şi o fotografie cu o şopârlă primită cadou de o femelă. În timp ce mă benoclam la ce se întâmplă în coronament, pe jos erau o sumedenie de şopârle. În imaginea de jos, un guşter căţărat pe trunchiul unui copac nici nu bănuieşte ce pericol zboară deasupra lui.

Cuibul codalbului era ocupat deja de o pereche de vânturei. Masculul era pe cuib iar în partea stângă sus se observă femela.
Am observat în mod frecvent cum schimbă locurile între ei, de la cuib la o creangă apropiată şi înapoi.
Fac de câteva ori chestia asta
după care are loc împerecherea. Este gălăgioasă, se repetă cam la 15 - 20 de minute.

după care partenerii îşi mai trag sufletul pe cuib. Lucrurile merg deci normal aici. Nu am mai trecut pe la colonie să nu deranjez mersul lucrurilor.
M-am gândit care este explicaţia dispariţiei vulturiţei. 

Cred că lucrurile stau aşa: în zonă păduricea în cauză este singura zonă mai împădurită, cu o suprafaţă ce nu depăşeşte însă câteva zeci de hectare. Codalbul îşi construieşte de obicei singur 2 - 3 cuiburi în zona ce o controlează, de obicei în zone izolate, departe de locurile bătute de oameni, în arborii mai înalţi, care domină aria. Aici la Murighiol însă, codalbul a luat un cuib mai răsărit de cioară ce se preta la o lărgire considerabilă pe dimensiunile lui. Când începe ea clocitul, prin februarie, colonia este pustie, doar ea cloceşte, este relativ linişte, s-a obişnuit cu prezenţa celor care trec pe acolo. Apoi au venit ciorile, a trecut cu vederea şi prezenţa lor. Ciorile îi dădeau pace, începuseră să cuibărească la 2-3 m de cuibul codalbului fără a se deranja unii pe alţii.  Apoi a venit invazia vântureilor, vacarmul stârnit de prezenţa acestora a fost de nesuportat. Nu ştiu dacă eclozase puiul. Tot ce scriu eu aici sunt simple speculaţii.
Poate că dacă am construi 2-3 cuiburi tot în pâlcul acela de pădure dar departe de drumuri şi de colonia ciorilor, poate zic codălbiţa noastră ar ocupa unul şi şi-ar duce la capăt menirera.

10 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Vă mulţumesc pentru apreciere.

      cu stimă
      Dan Bandacu

      Ștergere
  2. Fotografii minunate, informatii interesante, exceptional! Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  3. Wonderful post. Wish you a great day.

    RăspundețiȘtergere
  4. Excelente fotografii , interesant articol!

    RăspundețiȘtergere
  5. excelent reportaj..imagini superbe...
    o "tara" a saraciei si tristetei...
    cu preocuparea primordiala: gasirea hranei..
    ca-i pasare..animal..om...
    cu mijloacele primitive..cu disperare..
    o "tara" pe care Dumnezeu a lasat-o frumoasa si bogata, dar omul a saracit-o si...uratit-o...

    RăspundețiȘtergere
  6. Frumoase poze, dar cum fac sa cumpar si eu cateva.....

    RăspundețiȘtergere
  7. Am pregatit un traseu deosebit de frumos in Delta Dunarii! Pe langa manastirile si obiectivele turistice din Judetul Tulcea, ne vom plimba timp de 7 ore prin Delta Dunarii cu un vaporas special inchiriat pentru grupul nostru. Vom lua si o masa la un restaurant cu specific pescaresc. Ar trebui sa ne cunoastem mult mai bine tara noastra si frumusetile ei de nedescris! Veniti in Delta Dunarii cu noi pe 7-8 septembrie 2013! Constantin 0748145015 sau io_konstant@yahoo.com http://paginadefolos.blogspot.ro/2013/08/excursie-in-delta-dunarii-si-judetul.html

    RăspundețiȘtergere