joi, iunie 04, 2009

PIETRARUL SUR

În căutarea prigoriilor, am ajuns zilele trecute în satul Parcheş, sat situat
pe malul lacului cu acelaşi nume. Este o zonă foarte frumoasă nu departe de Tulcea.
Frumuseţea zonei, varietatea faunei precum şi o vegetaţie abundentă atrage aici o mulţime de turişti,
care ţin morţiş să-şi ia amintiri efemere din zonă, rupând în stil pur românesc, ce se poate rupe, în cazul de faţă, nuferi.
Dar să revenim la prigoriile noastre. În căutarea lor am avut ocazia să urmăresc activitatea unei familii de Pietrar sur (Oenanthe oenanthe).
Chiar lângă sat, lângă drum, într-o mică râpă,
Am descoperit un cuib de pietrari. Bine ascuns după nişte buruieni, nu l-aş fi găsit dacă nu vedeam femela de pietrar cărând insecte la puii din cuib.
Am păstrat o distanţă cât să nu deranjez. Femela se apropia de cuib prin opriri dese, din ce în ce mai aproape, pe măsură ce se convingea că nimănui nu-i păsa de ce face ea. Sigur că la început prezenţa mea a neliniştito, dar văzând că stau departe şi liniştit, şi-a văzut de treabă dar cu un ochi pe mine.
Ceva mai aproape de cuib, se asigură că totul este în ordine
şi ţuşti în cuib, cu un ochi se asigură că nimeni nu a văzuto.
După câteva secunde, după ce şi-a hrănit puii, se arată la intrarea în cuib, se asigură că nu este văzută de cineva
şi îşi ia zborul. Dar ce face masculul în acest timp ?
EL priveşte peste plaiuri.În imediata apropiere, în vârful unei sălcioare, descopăr o cucuvea.
Între timp EA mai aduce ceva de mâncare, se asigură că nu e urmărită,
discret intră în cuib,
după câteva secunde se asigură că totul este ok în jur,
şi îşi ia rapid zborul. Dar ce face în acest timp el ?
EL admiră cerul.
Între timp EA mai aduce ceva bun, un gândăcel, se asigură,
intră discret în cuib, hrăneşte puii,
se convinge că nu sunt probleme,
şi zboară rapid, şi tot aşa până când puii vor ajunge pe cont propriu. Dar ce face EL între timp ?
EL cântă. Nu am reuşit să mă apropii de el. Era foarte ocupat.
Aşa stau lucrurile în familia lui.
Desigur, indiscreţia mea de a mă băga în viaţa unei familii nu a rămas neobservată şi dezaprobată. Privirea cucuvelei spune tot.

sâmbătă, mai 30, 2009

LĂCUSTARI

La periferia sudică a oraşului Tulcea este o carieră abandonată cu câţiva ani în urmă. Cândva prosperă, din ea nu a mai rămas decât o groapă imensă ca o rană în dealul împădurit.
Dar ceea ce nu mai este folositor pentru unii se dovedeşte a fi foarte util pentru alţii.
În cazul nostru este vorba de o pasăre rudă cu graurul, pe nume Lăcustar (Sturnus roseus). Pereţii verticali ai fostei cariere constituie o atrecţie pentru aceste păsări ce periodic vin aici.
Şi nu vine 1 - 2 ci vin cu miile şi cuibăresc în locurile găsite de ele printre bolovani. Dar să o privim mai de aproape.
Despre ea este vorba. O pasare cu alura de punkist sau rocker, îmbrăcată în negru şi roz, cu frizură cel puţin excentrică.
Vine numai în anumiţi ani la noi, pozele acestea le-am făcut în 2008, sunt ani în care nu apare. Vine din regiunea Marii Caspice şi cuibăreşte aici, personal am mai întâlnit lăcustari în cariera Zebil şi in deltă, pe lacul Nebunu, în trecere probabil.
O pasăre minunată, m-am hotărât să o prezint în ideea că multă lume nu ştie că în Romania trăieşte şi se înmulţeşte această pasăre.
Stolurile sunt mari, în permanentă mişcare, cariera practic prinde viaţă odată cu sosirea lăcustarilor.
Este o pasăre ce nu stă prea mult locului, în permanentă mişcare şi destul de zgomotoasă.
Acolo unde sunt păsări multe, normal trebuie să fie şi ceva prădători, în acest caz un şoim, prietenul Cosmin m-a atenţionat că este un Şorecar mare (Buteo rufinus), lucru pntru care-i mulţumesc.
sau o vulpe râioasă.
După cantitatea de găinaţ de pe pietre, ne dăm seama de locurile preferate şi de cât de mult mănâncă aceste păsări.
Şi nu-i de mirare să fie aşa, rar găseşti o pasăre cu numai o insectă în cioc. Aşa cum le spune şi numele, principala insectă consumată este lăcusta, de fapt lăcustarii urmăresc roiurile de lăcuste.
Imaginaţi-vă câte insecte sunt consumate de miile de lăcustari ce trebuie să se hrănească pe ei dar mai ales puii lor. Poza aceasta este făcută în perioada hrănirii puilor.
Când nu prind insecte, se strâng la taifas, se scaldă în bălţile rămase în carieră după ploi,
conflictele sunt starea de normalitate aici, păsările ciripesc încontinuu chiar cu insecte în cioc.
E clar că sunt o binefacere pentru verdeaţa din jurul oraşului şi spaima insectelor.
Ca peste tot, mai există şi codaşi în muncă.
Dar să încheiem cu o imagine tipică, Lăcustar cu multe insecte în cioc, poză postată şi pe pagina mea: http://www.dan.romaniaphotobloggers.org/

marți, mai 19, 2009

PELICANUL CRET

Pe lacul Sinoe s-a format o în mod natural o insuliţă numită Ceaplace. Fiind destul de izolată a fost aleasă ca loc de cuibărit de pelicanul creţ. Cum exista pericolul ca suprafaţa acestei insule să se micşoreze sau chiar să dispară sub acţiunea valurilor mari din timpul furtunilor, a fost promovat un proiect de mărire a suprafeţei insulei şi de protejarea ei împotriva eroziunii valurilor.
La realizarea proiectului au participat Administr. Rezervaţiei Biosf. Delta Dunării Tulcea, societatea Ornitologică Româna şi Societatea Regală de Ornitologie din Anglia. Aceste poze au fost făcute în 2008.
Pelicanul creţ este în declin în Delta Dunării şi în general în Europa, se fac eforturi de creare a condiţiilor de înmulţire.
Este cea mai mare pasăre din România, fiind ceva mai mare şi decât pelicanul comun.
Aceste poze au fost făcute la mijlocul lunii mai din anul acesta.
Deoarece s-a observat că unele perechi de pelican creţ nu aveau loc de cuibărit pe această insulă
s-a luat decizia fixării unei platforme de lemn în golful insuliţei şi aducerii unor maldăre de stuf din care pelicanii să-şi facă cuiburi.
Binenţeles că de acest proiect au profitat şi cormoranii, păsări oportuniste.
Puii de pelican creţ sunt gri cenuşii spre deosebire de puii de pelican comun ce sunt negrii.
În jurul insulei am observat şi câţiva pelicani comuni.
Anul acesta a fost un an deosebit de rodnic.
Agenţii ecologi au evaluat peste 150 de pui de pelicani.
Pe insuliţă mai cuibăresc raţa mare, gâsca de vară, şi este vizitată de pescăruşi. Nu ştiu dacă aceştia cuibăresc aici.
Până în prezent acest proiect este un succes. Sper ca şi în anii următori să obţinem cel puţin acelaşi număr de pui.