CUM FOTOGRAFIEM PĂSĂRI - II

În mod inevitabil am ajuns la partea despre care nu-mi place să scriu:

8. CU CE FOTOGRAFIEM
Aici sunt foarte multe de spus dar voi încerca să nu mă pierd în amănunte nesemnificative. Doresc să reamintesc faptul că ceea ce spun eu aici este o părere personală şi nu adevărul absolut.
Cu ce echipament fotografiem depinde de cât de pretenţioşi suntem faţă de ceea ce dorim să realizăm. Am văzut o grămadă fotografiind cu telefoanele mobile. Cred că nu mai e cazul să discutăm despre aceştia.
Există categoria celor care pozează de nevoie, sunt majoritatea biologi, ornitologi, ecologişti care în exercitarea profesiei lor au nevoie de echipament fotografic. Majoritatea încep cu ceva mai simplu şi apoi pe măsură ce prind drag de ceea ce realizează îşi procură echipamente mai sofisticate.
Eu fac parte din cealaltă categorie, a acelora ce aveau deja un echipament destul de bun şi treptat am prins drag de a fotografia mai mult păsări, în detrimentul portretului şi al peisajului.
Trec mai repede peste perioada când fotografiam pe film. Este de-a dreptul obositor, costisitor şi frustrant de multe ori.
Am început cu Nikon F 70 un aparat foarte bun la vremea aceea, asta însemnând cam 1996-1998 sper să nu mă înşel. Ca obiectiv am început cu

acest zoom, un Sigma 70-300. Problema cu aparatele pe film este că nu vezi imediat ce ai fotografiat, filmele bune erau destul de scumpe, developatul şi apoi copierea pe hârtie înseamnă deplasare, fotografiere, deplasare la un laborator foto, aşteptare, văzut rezultate, bani cheltuiţi.
Vă povestesc în continuare istoria huhurezului din imaginea următoare:

O colegă de la institutul de cercetare Delta Dunării unde am lucrat, se duce într-o duminică la iarbă verde cu familia. Şi anume în pădurea dintre Ciucurova şi Fântâna Mare, pădure mare şi frumoasă puţin "bătută" de oameni. Aleg ei o poieniţă la cca. 50 m de drum şi se pun pe distracţie. La marginea poieniţei, într-o scorbură la nivelul solului îşi făcuse cuib un Huhurez mic (Strix aluco). Ca să nu o mai lungesc, copii se joacă cu mingea, ajung în apropierea cuibului, din el zboară huhurezul spre uimirea tuturor. A doua zi colega de la institut împreună cu Mişu Marinov, cel de la care am învăţat multe despre păsări, se prezintă la mine, şi îmi spun povestioara. Ne suim cu toţii în maşină şi ne ducem la locul faptei, ajungem în poieniţă ne apropiem de scorbură şi din ea, într-adevăr zboară un huhurez mic. După cam patru zile, (pentru a nu stresa prea tare pasărea) împreună cu Mişu, cu aparatul de fotografiat pregătit, cu zoomul pus pe 300 mm, mă apropii de scorbură, huhurezul iese, eu pun aparatul la ochi, zoomul încearcă să focalizeze, se duce la infinit apoi revine la distanţă mai mică, aparatul declanşează în sfârşit, timpul de expunere l-a ales aparatul de 1/15 sec., între timp huhurezul îşi luase zborul de mult, astfel că nu am apucat să fotografiez pasărea. Mă întorc la Tulcea unde cujet la ce-am făcut şi unde am greşit:
- am luat un film de 100 ISO, deci film de lumină de zi fără să ţin cont că în pădure era o umbră de toată frumuseţea;
- aparatul era setat pe "P" adică program, alesese diafragma de 8 şi un timp de expunere lung, mult peste 1/300 sec. timp minim cu care ar fi trebuit să pozez;
- înainte de a mă apropia de scorbură, fotografiasem un şoricel de la cca 2 m distanţă. Când huhurezul a început să iasă, eu eram la cca 5 m de scorbură, astfel că atunci când am dus aparatul la ochi, zoomul focaliza mult în faţa scorburii. Când a încercat să facă focusarea, fiind destul de întuneric a focalizat întâi la infinit şi apoi a revenit la focalizarea de 5 m, ceea ce durează cam 2 secunde, suficient cât huhurezul să zboare.
Menţionez că la prima vizită la scorbură în cuib erau 3 ouă. La această a doua vizită în cuib erau 5 ouă.
După alte 4 zile am revenit cu Mişu ( care între timp îşi cam pierduse răbdarea şi se tot întreba daca vom reuşi vre-o dată să pozăm huhurezul), cu un film Kodak de ISO 800, aparatul reglat pe prioritate de timp 1/500 sec. Aşteptăm să nu fie nimeni prin preajmă spre a nu deconspira poziţia cuibului, mă apropii tiptil de scorbură, văd cum huhurezul dă să iasă, duc aparatul la ochi şi apăs pe declanşator. Aparatul NU declanşează, huhurezul zboară din nou, din spate îl aud pe Mişu "L-ai pozat ?". În momentul acela aş fi preferat să-l las acasă. Pot oare să-i spun că am uitat să deschid aparatul ?
Rezum mult calificativele şi aprecierile lui Mişu la adresa calităţilor mele de fotograf la "pozar ageamiu". În cuib erau 6 ouă.
Las din nou să treacă vre-o câteva zile, cam o săptămână şi plec din nou la pădure fără să-l mai iau pe Mişu, spre orice fel de eventualitate. Reglez din nou aaparatul pe prioritate de timp, pun 1/500 sec., mă apropii tiptil, focalizând din timp în timp scorbura şi ciudat, de data aceasta huhurezul nu mai zboară ca în dăţile trecute când m-am apropiat la cca 5 m de scorbură. Încep să mă gândesc că s-a întâmplat ceva, că cineva a descoperit din întâmplare cuibul, că vre-un câine vagabond sau vulpe a mâncat ouăle sau chiar huhurezul. Ajuns cam la 3 metri observ spatele huhurezului în scorbură, îmi vine inima la loc, duc aparatul la ochi şi prin vizor văd cum huhurezul se întoarce în scorbură cu capul spre ieşire. Aparatul are timp să focalizeze şi în momentul când pasărea scoate capul din scorbură, declanşez. Reuşesc să mai fac o declanşare inainte ca pasărea să dispară. Mă apropii de scorbură şi iată ce găsesc înauntru:

Patru puiişori de huhurez mic. Atunci am înţeles de ce pasărea a părăsit cu gru cuibul: avea pui. Surpriza a fost mare pentru mine, puişorii erau acoperiţi cu un puf alb, abia deschideau ochii, probabil nu erau obişnuiţi cu lumina şi toţi cloncăneau uşor din ciocuri. Am făcut repede câteva fotografii şi i-am băgat înapoi în cuib. Pot să vă spun că era prima oară când vedeam aşa ceva, am fost cât se poate de emoţionat şi parcă n-aş mai fi plecat de lângă ei. Am plecat la Tulcea curios să văd ce am pozat. Din cele două declanşări cu adultul, doar prima, cea care am postato mai sus era bună, cea de-a doua prinsese doar coada huhurezului. Am revenit peste 10 zile, cu Mişu de data asta, dar nu am mai găsit nimic la cuib. Iniţial am crezut că puii au fost mâncaţi de vre-o lighioană dar după ce m-am mai documentat şi din discuţiile cu Mişu ne-am dat seama că puii de bufniţe părăsesc frecvent cuibul cu mult înainte de a putea zbura bine. Cum cuibul era la nivelul solului precis puii au părăsit cu multă uşurinţă cuibul. De altfel nu am găsit la cuib nici o urmă al unui atac (pene, fulgi, coji de ouă, oase, ghiare).

Cum obiectivul de 70-300 nu prea mă satisfăcea căci trebuia să mă apropii destul de mult de subiect spre a face o poză bună, mi-am cumpărat un alt zoom tot Sigma 150-500 mm.

Dferenţa de 200 mm între cele două obiective m-a avantajat mult, am reuşit să fac poze cu subiecţi aflaţi la distanţă mai mare de care nu mă puteam apropia . Iaţă o fotografie făcută la Bididia, la marginea oraşului Tulcea, aici iarna la temperaturi negative se adună mulţi ciufi de pădure.

Fiind deci o zi senină şi geroasă am venit la pădurea Bididia, am reuşit să văd cam 10-15 ciufi şi să fac unele fotografii frumoase. Am folosit tot un film cu semsibilitate mare, ISO 800 Kodak spre a-mi asigura un timp de expunere rapid. Am folosit tot prioritatea de timp 1/1000 sec. diafragma la 6,3.
Cam asta este cu fotografia păsărilor pe un aparat cu film. Trebuie să faci reglajele corecte înainte de a fotografia căci aici nu merge corectarea "din mers" ca la digital. Imposibilitatea de a vedea imediat cum fotografiezi era un mare handicap. Apoi faptul că un film de 36 de poziţii de sensibilitate mare costa cam 70.000 - 80.000 lei Konica, Scotch şi 90.000 - 115.000 lei Agfa, Fuji şi Kodac, în banii de atunci, te făcea să te gândeşti bine înainte de a cheltui banii cu filmele. Era apoi developatul şi analiza cu lupa a fiecărei poziţii. De multe ori o imagine care ţi se părea bună pe negativ se dovedea a fi mişcată odată mărită pe hârtie.

Un mare pas înainte înainte este deci digitalul. Marele avantaj este că aici poţi să vezi imediat ce şi cum fotografiezi şi să faci eventualele corecţii.
Primul digital cu care am pozat păsări a fost un Olympus Ultra Zoom C-750 :

Face parte din categoria aparatelor compacte din generaţia 2004, a facut poze foarte bune pentru un amator din acele timpuri dar nu era ceea ce doream eu. Un exemplu de fotogafie facuta cu el:

Eate departe de ceea ce doream eu. Un mare neajuns al aparatelor compacte este timpul destul de lung între momentul apăsării pe declanşator şi momentul captării imaginii. Când fotografiezi păsări, mai ales cele de dimensiuni mici, o fracţiune de secundă contează.
Un alt neajuns este "eroarea de paralaxa" data de faptul ca vizorul şi obiectivul acestor aparate nu sunt pe aceeaşi axă. Cu alte cuvinte, ceea ce vezi prin vizorul aparatului nu este acelaşi lucru cu ceea ce "vede" obiectivul. Eroarea asta este cu atât mai mare cu cât subiectul este mai aproape de aparat. Acest lucru nu apare la aparatele compacte ce nu au vizor iar fotografierea se face urmărind imaginea pe display ca în imaginea de mai jos:

Şi acest mod de vizualizare a subiectului este cu probleme - calitatea imaginii pe display nu este întotdeauna cea mai bună. Dacă se fotografiază în soare puternic este practic imposibil să faci o încadrare rapidă, să zoomezi (presupun că pentru a fotografia păsări se zoomează la maxim) să încadrezi imaginea zoomată şi apoi să decalşezi. Toate astea înseamnă o veşnicie dacă doreşti să pozezi paseriforme.

Mai sunt o serie de deficienţe ale aparatelor compacte şi de aceea nu insist asupra lor. Cine doreşte să se dedice la modul serios fotografiei de păsări, trebuie să folosească un DSRL.

Presupun că toţi cititorii acestui blog ştiu ce înseamnă un aparat DSRL. Îmi fac totuşi datoria să amintesc foarte pe scurt că DSRL este forma digitală a SRL-ului nume ce vine din engleza Single Reflex Lens la care s-a adăugat D de la "digital". Schema de funcţionare a unui DSRL este aceasta:

Pe scurt, aparatele SRL şi DSRL elimină eroarea de paralaxă având marele avantaj că ceea ce vede ochiul fotografului vede şi captatorul de imagine. Din schema de mai sus se observă că la aceste aparate lumina intră prin obiectiv, o oglindă deviază (reflectă) lumina spre o pentaprismă aflată în partea superioară a aparatului iar din pentaprismă lumina (purtătoarea imaginii) ajunge în vizorul aparatului. Faptul că imaginea suferă în corpul aparatului câteva reflectări, a determinat denumirea acestor aparate "reflex". Aceste aparate au câteva mari avantaje:
- imaginea incadrată în vizor este cea fotografiată;
- la un corp al aparatului pot fi ataşate o mare diversitate de obiective fixe sau zoomuri, de la grandangulare (wide lens) la teleobiective.
- majoritatea au modul TTL ( Through-the-lens metering ) de măsurare a expunerii ceea ce înseamnă că aparatul ia în considerare pierderile de lumină prin trecerile succesive ale luminii prin lentilele obiectivului.
- aparatele "dialoghează" cu blitzurile exterioare dedicate.
Singurul dezavantaj al acestor aparate este faptul că în momentul declansării în vizorul aparatului NU apare imaginea fotografiată. După mine acest impediment este minor ţinând cont de faptul că majoritatea expunerilor sunt sub o secundă, deci nu prea ai mult timp de întristare din acest motiv. Sigur, lucrurile se schimbă când faci fotografie de noapte, cu timpi lungi de câteva secunde.

Mă întreb dacă nu intru în nişte amănunte ce nu-şi au locul aici.

Acestea fiind zise, mi-am procurat primul meu DSRL şi anume un Nikon D 70.


folosindu-l împreună cu obiectivul ce-l aveam deja Sigma 170-500 mm f5-6,3. Ţin minte că prima ieşire pe teren am făcuto pe dealurile Victoria unde un Caprimulg (Caprimulgus europaeus) s-a aşezat pe un bolovan la cca 7-8 m de mine şi a rămas încremenit. Asta mi-a permis să fac diferite teste cu noul aparat şi zoomul ataşat.

Saltul calitativ a fost enorm. Chestia asta m-a "mobilizat" să încep să-mi dedic mai mult timp fotografierii păsărilor, să am mai multe ieşiri în natură, să mă documentez asupra păsărilor.



Cu cât faci poze mai reuşite cu atât cresc si pretenţiile pe care le ai faţă de tine, nu mai accepţi fotografiile de slabă calitate şi devii mult mai autocritic.



Tot în această perioadă am descoperit un site - Treknature - un site unde fotografi iubitori ai naturii postează fotografii cu scurte comentarii despre cum au făcut fotografiile şi date despre subiectul fotografiat. Pun în continuare câteva din fotografiile postate de mine pe acest site.



Aici avem un pui de Piciorong (Himantopus himantopus). Faptul că fotografiile postate erau analizate şi uneori criticate de persoane necunoscute din toată lumea, m-a făcut să mă străduiesc să postez numai imagini foarte bune calitativ cu texte interesante. În funcţie de aprecierile primite de la ceilalţi vizitatori ai sitului, primeai un punctaj.

În i,agine un pui de sţârc galben, căzut din cuib în apă şi recuperat de mine şi pus la loc, nu înainte de a-l fotografia.



Perioada cât am postat pe acest site a fost deosebit de importantă pentru mine, pentru că m-a obligat să fiu exigent cu mine, să cunosc părerile unor necunoscuţi (deci persoane total obiective) faţă de calitatea fotografiilor mele şi am făcut cunoştinţă prin intermediul sitului cu mulţi fotografi/biologi/ecologi români pasionaţi de natură.

Este important să cunoaşteţi care este adevărata valoare a fotografiilor pe care le faci căci, de multe ori prietenii, fiindu-le jenă să spună ceea ce gândesc în adevăr despre fotografiile tale, le laudă, deşi ele nu sunt cine ştie ce, făcându-ţi astfel de fapt un deserviciu. În poza de sus este ţestoasa terestră (Testudo graeca) pozată în Parcul Natural Munţii Măcinului.



După un timp însă am realizat că punctajul ce se acorda pozelor expuse nu era tocmai obiectiv. Adică s-a întâmplat exact ce se întâmplă la festivalul de muzică Eurovision. Adică suedezi, norvegienii, finlandezii se gratulau între ei cu punctaje babane, pentr o fotografie făcută "din sufragerie" având ca subiect o vrabie, e drept, tehnic, pozată ireproşabil, în timp ce poza facută de un turc sau un pakistanez, ce nu cunoaşte engleza şi deci nu punea şi un text, dar care posta o specie rară sau pitorească foarte bine fotografiată, nu erau punctaţi.



Acest lucru cât şi faptul că situl Treknature a fost cumpărat de altcineva ce dorea să vândă pozele expuse fără acordul autorilor pozelor, m-a determinat să mă retrag cu toate fotografiile de pe acest site.



În imagine este portretul unei Privighetori de baltă (Acrocephalus melanopogon).



O altă consecinţă a postărilor pe Treknature a fost faptul că am realizat importanţa unui obiectiv foarte bun pentru fotografii de calitate. Cu Sigma meu aveam mereu probleme dacă nu aveam lumină multă şi dacă subiectul era mereu în mişcare. Aproape că nu puteam fotografia paseriforme. De nenumărate ori obiectivul zooma până la infinit şi înapoi, şi îi lua mult timp până făcea clarul. Fiind şi destul de zgomotos, pierdeam mulţi din subiecţi, de aici nervi şi frustrări.



Chestia asta m-a determinat să iau o decizie importantă, decizie ce o voi prezenta în episodul următor.

CUM FOTOGRAFIEM PĂSĂRI - I -

Vreau sa menţionez de la început că nu deţin adevărul absolut în domeniul fotografierii păsărilor. Ceea ce voi spune în continuare este rezultatul a câţiva ani de caznă în a imortaliza păsările în fel si chip. Am intrat pe internet sa văd dacă a mai încercat cineva sa facă acest lucru şi am găsit unele sfaturi pe bloguri ale firmelor ce organizeaza safariuri fotografice sau cateva articole traduse cred din alte tări, căci speciile de păsări prezentate ca exemplu nu erau de la noi. Cu alte cuvinte, voi împartasi câte ceva din experienta mea în acest domeniu, o parte din realizari fiind expuse chiar pe acest blog.

Deci, cum fotografiem păsări ?

1. Pregătirea de acasă. Este cel mai important moment. De cum mă pregatesc de acasă depinde modul de desfăşurare a partidei de fotografiat. Primul lucru, îmi adun cardurile, care de pe unde sunt, de obicei în faţa calculatorului, din cititorul de carduri, le formatez si le pun în buzunarul de la rucsac dedicat numai cardurilor. Aici trebuie să sar puţin la capitolul "echipament" si sa mentionez ca este neaparat necesar sa ai un rucsac sau o geanta fotografica.


Eu am un rucsac in care in permanenta am ceva materiale de curatat obiective sau aparatul de fotografiat, baterii de rezerva cu adaptoarele pentru grip, pungi de plastic. De ce pungi ? Pentru că, de exemplu , iarna pozând afară, tot echipamentul se răceşte. Cand am terminat treaba afară, îl pun in pungi de plastic astfel cand intru la caldura sau in masina unde sunt mai multe persoane, împiedic condensarea vaporilor pe şi în echipament. Îl ţin aşa până ajunge la temperatura mediului. Mare atenţie când intraţi cu aparatul rece în bucătarie, unde se fierbe de obici tot timpul ceva!
Incarc acumulatorii daca este cazul si verific sa am tot timpul 6 baterii AA alkaline de rezerva. Le pot folosi si la blitz si la grip cu adaptorul de rigoare.
Servetele uscate, pensula de curatat praful si alte minunatii de curatat echipamentul. La noi in Dobrogea e mai tot timpul un praf de nu te vezi, sau ma mai prinde ploaia in barca sau stropi de la motor, mai am parte de găinaţ de pasăre când intru în colonii de păsări. Deci e bine de avut materiale de curăţat echipamentul.
Cand rucsacul este pregatit pe el pun binoclul ca sa nu-l uit la plecare.
2. Cum ne îmbrăcăm ? Multa lume nu dă prea mare importanta acestui lucru. Eu mi-am facut o "garderoba" cu haine cu care ies la fotografiat. Am avut in vedere sa ma simt bine in ele, sa tina de cald iarna, sa fie impermeabile la ploaie si sa fie toate de culoare kaki, verde închis, gri sau camuflaj. Cum unul din simţurile principale ale păsărilor este vazul, daca te îmbraci în roşu, alb, galben si ieşi la fotografiat păsări, vei descoperii ca pe acolo pe unde de învârţi tu nu găseşti nici fulg de pasare.

Cam acesta ar fi tipul de haine ce merg, cum vedeţi chiar şi o parte din obiectiv este camuflat. Când am commandat obiectivul am cerut şi camuflaj pentru el şi mi-au dat camuflajul de la alt obiectiv. Cum mi le-a adus cineva din SUA nu l-am mai trimis la schimb. Deci camuflarea este importantă, am văzut fotografi ce poartă cagule de camuflaj pe faţă. Eu n-am experimentat chestia asta dar probabil că merge odată ce se face.


3. Câţi mergem la fotografiat ? Mie îmi place singur. Asta e. Cand sunt singur merg unde doresc eu, stau cat vreau eu si fac totul de capul meu. Astea sunt avantajele. Dezavantajul, daca ti s-a umplut cardul te poti imprumuta, daca pierzi ceva, gashca incepe cautarea si sansele de gasire sunt mai mari. In caz de accident este cine sa te ajute. Exemplu: Acum cca 4 ani am plecat la 7 Tevi, langa Tulcea sa pozez Cicanitoarea neagra intr-un loc unde o gaseam mereu. Am ajuns cu masina la locul faptei, întâi am auzito cum ciocăne, apoi am vazuto. Eram încă în maşină pe drum. Drumul este pe coronamentul unui dig mare. Am coborat din masina, mi-am luat aparatul si binoclul de gat si am dat sa cobor taluzul din placi de beton. Dupa primul pas am alunecat si am cazut la baza taluzului unde erau ceva pietre. În cădere am vrut sa protejez aparatul asa ca am cazut în cotul stâng. Dupa ce mi-am revenit un pic din căzătură, am încercat sa mai pozez, dar simtind ceva cleios în mâneca stanga si cum durerea a inceput sa creasca m-am dus acasa să las echipamentul si apoi la urgente. Deci se pot intampla si de astea.


Când sunt doua persoane, înca este bine caci fiecare poate sa-si vada de treaba lui. Asa am iesit de cateva ori cu Cosmin Manci si am reusit cateva fotografii. Avantaj: mai imprumuti un card, un obiectiv, alea-alea de la partener, te mai sfatuiesti sau chiar te poate ajuta in caz de necaz.
Cand se iese cu familia si prietenii, rezultatele sunt minime.

Mai exista situatia cand te intalnesti cu cineva. In imaginea de sus sunt in padurea Babadag, cautam vipera cu corn şi am dat peste o pereche de belgieni. Am gasit doar pielea viperei si le-o aratam belgienilor.

Vipera era insa la 2 metri de noi în drum si se uita la noi. Evident, a fost prilej de adrenalina, poze, discutii, s-a facut seara si gata cu pozatul.
4. De unde pozam ? Poti fotografia si din sufrageria casei. Serios. Exista fotografi ce locuiesc în locuri mai retrase, au amenajat în gradina hranitoare pentru pasari, si din casa reusesc sa prinda imagini spectaculoase cu diverse pasari. Personal nu agreez acest gen de a fotografia pasari însă este bun pentru începatori sau atunci cand încerci diferite scule noi sau diferite reglaje. Eu m-am "distrat" fotografiind din dormitor pitigoii veniti la petul cu floarea soarelui, iarna, la fereastra apartamentului.
Aceşti doi piţigoi sunt fotografiaţi din dormitorul meu la un pet cu seminţe de floarea soarelui (prezentat în postarea despre pitigoi) se pot obţine imagini de genul acesta:

După ce iau o sămânţă, piţigoiul, în cazul acesta Piţigoiul mare (Parus major) se aşează pe o crenguţă în apropierea ferestri unde sparge sămânţa şi mănâncă miezul.

Cel mai mult imi place sa fotografiez din masina. Stau pe locul soferului iar pe locul din dreapta am rucsacul deschis si binoclul. Majoritatea pasarilor sunt mai tolerante la prezenta masinii decat la prezenta omului. Am facut astfel de fotografii pe Grindul Lupilor, pe lacul Saraturi, Murighiol, la Malcoci, Zebil si Victoria, prin jud. Valcea.


Aici avem un Bătăuş (Philomachus pugnax) fotografiat din maşina mea, pasăre care este destul de sperioasă daca te apropii pe jos.

Din barca. Toate pozele facute in coloniile Nebunu, Purcelu, Rosca Buhaiova, pe Matita Merhei si in general pe lacuri, evident sunt facute din barci sau salupe. O data pe an, cand nivelul apei o permite, intram cu barca in colonii. Aici tot echipamentul trebuie protejat caci ploua cu găinaţ sau peşte regurgitat de pui. Dificultatea consta in faptul ca subiecţii sunt ascunşi in vegetatie si trebuie tot timpul sa gasesti culoare prin care sa pozezi si munca contra cronometru caci totul se face in viteza spre a reduce timpul de stres asupra păsărilor. Însa si rezultatele sunt spectaculoase. În lacurile deschise, se poate poza relativ usor speciile mari, pelicani, lebede, cormorani, fara probleme deosebite.

Din avion, am pozat de cateva ori. Tipul acesta de fotografie se preteaza în special la peisagistica. Nu este o fotografie usoara. Daca fotografiezi prin fereastra avionului, rezultatele nu sunt din cele mai bune. Eu nu am intalnit avion cu o fereastra atat de curata si fara zgarieturi incat sa fac poze bune. Am zburat insa peste delta cu un model de avion de doua persoane, la care se putea deschide usa din dreptul pilotului. Astfel am pozat din cabina fara sa fiu afectat de curentul de aer, din dreptul pieptului pilotului. Am mai facut poze cu obiectiv mic printr-o fanta ce se deschidea intr-o fereastra. Aparatul trebuie insa tinut in cabina caci curentul este atat de puternic incat nu poti poza nimic nici macar numai cu obiectivul scos din cabina.



Cel mai frecvent mod de fotografiere este însa cel normal, din picioare sau şezut. Există locuri pline de păsări unde nu poţi intra cu maşina sau barca. La 7 Tevi si in Grindul Lupilor am fotografiat"din picioare". Există două tipuri de pozat din picioare.
Primul, care mie îmi place mult este cel "la pândă". Observ de departe tufişuri, boscheţi unde sunt păsări, merge mai ales la paseriforme. Mă apropii încet, cât mai discret şi mă aşez cu sptele rezemat de un trunchi de copac, astfel încât să am soarele în spate. La început 10-15 minute dispar toate păsările. Curând însă, încep să apară şi uneori chiar fac abstracţie de prezenţa fotografului.
Exemple: sfârşitul iernii este un prilej bun de pozat Ochiuboului sau Pănţăruşul (Troglodytes troglodytes). Era o zi însorită, primăvara dădea semne că se apropie, aşa că am luato spre 7 Ţevi. Încă din maşină, când am oprit motorul am auzit ţiuitul Pănţăruşului.

Se bucura de soarele dimineţii şi probabil se şi încălzea pe o crenguţă la cca. 100 m de coronamentul digului. L-am observat din maşină: avea un traseu cât de cât acelaşi, adică, se băga prin tunelurile din zăpadă, pe sub zăpadă, pe sub crengile şi tufişurile aflate la nivelul pământului. Apoi, pe o crenguţă la cca. 1,5 m de pământ, observa ce se mai întâmpla prin-prejur, mai scotea câte un ţiuit, ca lumea să ştie că el este acolo. Apoi, iar pe sub zăpadă şi crengi.


Este momentul când mă dau jos din maşină, cobor cu grijă taluzul digului (ştiţi ce am păţit tot aici când cu Ciocănitorul negru) şi mă apropii uşor de locul unde se agita voinicul Pănţăruş. Trebuie spus că această pasăre este de dimensiunea unei nuci. Când am ajuns la 30 de m de locul său, a ieşit din cotloanele pe unde bântuia. M-am lipit de un copac şi am rămas nemişcat până şi-a terminat recitalul şi s-a băgat iar sub zăpadă. A fost momentul când am ajuns în regatul său, la cca 5 -7 m de crenguţa de unde observa lumea din jurul său, m-am lipit cu spatele de un copac astfel încât să am soarele în spate.
Nu după puţin timp apare şi Pănţeruşul. Ezită, ceva este schimbat faţă de acum 3 minute. Stau nemişcat cu aparatul în dreptul feţii, încremenit. Îl observ prin obiectiv, aparatul focalizează şi clic, am facut prima poză. Nu insist ca să nu se sperie. Văzând că nu e nici un pericol, începe să-şi vadă de treaba lui, mai aruncă din când în când un ochi spre mine, vede că nimic nu mişcă, deci totul e OK. Ieşise pe undeva pe la 3,5 metri de mie, m-a luat şi pe mine prin surprindere, apoi s-a îndepărtat, şi-a facut numărul pe crenguţa-scenă şi apoi ce s-a gândit el ?

(Ce poză bună ar fi fost asta dacă nu erau ramurile din spate şi creanga din faţa păsării !). Deci ce se gândeşte Pănţeruşul meu ? ce/ar fi să investighez mai de-aproape ce este chestia apărută nu departe, în peisaj ? Şi deci începe să ţopăie din creangă în creangă spre mine. Eu am rămas încremenit cu aparatul la ochi, încercând să pozez când Pănţeruşul se mai oprea din ţopăit. La un moment dat aparatul nu mai putea focaliza, Pănţeruşul era prea aproape, sub 3,5 m (distanţa minimă de focalizare a obiectivului meu). A continuat să se apropie, a trecut prin dreapta mea la o jumătate de metru de mine, eu am rămas încremenit să nu-l sperii şi s-a dus undeva în spate. Am mai stat puţin nemişcat, deja mă dureau umerii şi spatele, aşa că uşor uşor m-am întors la maşină.
Ce păsărel minunat! Imaginea de deasupra este facută la 3,5 m, imaginaţi-vă o pasăre de dimensiunea unei nuci şi câte detalii se observă în acest portret. Ce pasăre minunată, plină de viaţă şi cred că nu greşesc dacă spun curajoasă. Şi are chiar şi un cântec foarte frumos. Sunt adevărate momente de încântare aceste clipe când mă contopesc practic cu natura, sunt ignorat de păsărime şi fac abstracţie de prezenţa mea.

A doua metodă, este bântuitul cu aparatul în mână şi rucsacul în spate, în căutarea subiectului de fotografiat. Nu prea îmi place. Rucsacul cu tot echipamentul în spate este destul de greu, mai am binoclu la gât, vara în Dobrogea este cald chiar şi dimineaţa iar eu am trecut de tinereţe. Uneori mai car un trepied sau luneta ornitologică... Este metoda ce o folosesc atunci când pozez păsări în zbor

ca acest Uliu porumbar (Accipiter gentillis).


sau mă apropii iarna de cârdurile de păsări ce iernează la noi

Ca în imaginea de mai sus unde avem Gârliţă mare (Anser albifrons), Gâscă de vară (Anser anser), Gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis) şi ceva raţe sau

Lebăda de iarnă (Cygnus cygnus), amestecate cu Gârliţa mare.

5. Unde fotografiem. Aici este de discutat. În mod normal fotografiezi pe unde te plimbi. Dar dacă vrei neapărat să fotografiezi păsări, sigur sunt anumite locuri unde ai şanse mai mari a le întâlnii decât alte locuri. Astfel, în locurile unde acestea cuibăresc, sunt locuri unde te duci la sigur. Coloniile de cuibărit sunt locuri de unde te întorci siguri cu fotografii interesante. Astfel, prigoriile, graurii, lăstunii de mal, pescăruşii, cormoranii cuibăresc în colonii. De obicei în aceste colonii cuibăresc mai multe specii, astfel de exemplu în coloniile de prigorii mai cuibăresc graurii, dumbrăvencele, vrăbiile de câmp şi aşa cum aţi văzut în postarea despre prigorii, şi cucuvele.

Aici avem o imagine dintr-o colonie de cormorani. Problema cu coloniile este că aici deranjăm prin prezenţa noastră păsările sau puii dacă aceştia au eclozat. De aceea nu e bine să ne apropriem prea mult de aceste locuri şi să nu zăbovim prea mult. De asemenea, coloniile sunt vremelnice, în general ţin primăvara şi o parte din vară.
Nu toate păsările se înmulţesc în colonii. Dacă vrei să fotografiezi anumite păsări trebuie să şti pe unde le întâlneşti şi când anume.
Mie mi s-a întâmplat de foarte multe ori să plec croit să pozez o anumită specie şi să găsesc cu totul altceva. Aceasta fiind una din legile lui Murphy.
Locuri bune de pozat păsări sunt zonele verzi ale mănăstirilor, parcurile, locuri unde se perindă multă lume, nu deranjează păsările şi acestea sunt obişnuite cu oamenii. Poţi fotografia aici piţigoi, ţicleni, cinteze, măcăleandrii, ciocănitori, auşeli, sturzi, mierle, cojoaice şi probabil că lista e mult mai lungă. Astfel la Mănăstirea dintr-un Lemn din Vâlcea am pozat Mierloiul (Turdus merula) de mai jos,

iar pe turnul şi fereastra Mănăstirii Arnota din Vâlcea, am pozat Fluturaşul de stâncă (Tichodroma muraria) din imaginea de mai jos.

Acest Măcăleandru (Erithacus rubecula) din poza de mai jos l-am pozat în parcul din Govora, primăvara asta.


De multe ori cele mai neaşteptate întâlniri cu păsări se petrec atunci când eşti complet nepregătit sau ai cu totul alte preocupări.

6. Când fotografiem. Cred că mai uşor de spus ar fi "când nu fotografiem". Eu nu fotografiez mai deloc păsări vara. Păsările nu mai au penajul acela frumos, nupţial şi parcă nici lumina de vară nu mai este aceeaşi cu cea din celelalte anotimpuri. Poate fi doar o impresie dată de faptul că aici în Dobrogea verile sunt secetoase, bate mai tot timpul vântul şi deci în aer este permanent praf. Asta nu înseamnă că nu mai ies în zilele cu ceva nori, să văd dacă nu "pică" ceva bun de fotografiat. Cred că cel mai bun anotimp de pozat păsări este primăvara. Atunci păsările au cele mai frumoase culori, sunt mai puţin prudente preocupate fiind să-şi găsească un partener, vegetaţia nu este dezvoltată şi deci le poţi vedea mult mai uşor, temperaturile sunt plăcute, nu sunt ţânţari şi lumina este mult mai pură.
Apoi iarna când vin să ierneze la noi fel de fel de specii din nord. Apoi toamna.



Ciocănitoarea de stejar (Dendrocopos medius) din imaginea de mai sus este făcută în apropierea Mănăstirii Celic Dere pe 2 ianuarie, într- splendidă zi însorită şi geroasă.
Ca moment al zilei, toată lume ştie că lumina de dimineaţă este cea mai bună, apoi dupămasa, deci când lumina vine oarecum din lateral. La prânz lumina cade prost, este foarte puternică şi chiar şi majoritatea păsărilor iau o pauză. Dimineaţa sunt însă foarte active, le poţi depista după cântec. La fel şi 2-3 ore dupămasa.

Asta nu înseamnă că nu profităm de oportunităţi. Poza de mai jos este făcută în octombrie 2010 pe la ora 13.30. din maşină. Mă îndreptam spre Cabana Luminţa din jud Vâlcea (minunat loc) şi la ieşirea din satul Ciunget, într-o grădină de la marginea satului, câţiva alunari făceau provizii de nuci. Nu mai văzusem până atunci Alunari (Nucifraga caryocatactes)

Cerul era însă acoperit, lumina nu prea era potrivită căci era un pic "contre-jour" noroc de nori căci astfel lumina era difuză. Alunarii îşi vedeau de treabă cu un ochi la nuci şi cu unul la maşina ce se tot fâţâia înainte şi înapoi, după cum se mutau şi ei.

7. Subiecţi preferaţi. Când vorbim de fotografiat păsări e clar că subiecţii sunt păsări. Numai că lumea păsărilor este foarte diversă, subiecţii sunt fel şi chip, unii mici alţii mai mari, unii greoi alţii mai zvăpăiaţi. Una e să fotografiezi pelicani şi alta e să fotografiezi paseriforme. Aşa cum parcă am mai spus, pelicanii se pot poza uşor, problema e să îi găseşti, s-au obişnuit destul de mult cu oamenii te poţi apropia cu barca uşor de ei şi se pot face poze minunate cu ei pe apă, pescuind, luându-şi zborul, în zbor, etc. Nu e chiar o aşa mare filozofie. Există însă şi păsări destul de măricele de care nu te prea poţi apropia. Culicul mare (Numenius arquata) este una din păsările de care nu am reuşit să mă apropii în fel şi chip. În România, căci am înţeles de la nişte olandezi, că la ei sunt foarte toleranţi cu oamenii. Deci subiecţii mei preferaţi sunt paseriformele.


Cele mai mari satisfacţii le-am avut pozând aceste mici păsărele, faptul că sunt frumos colorate, au un cântec splendid majoritatea, trebuie să le pozezi de la câţiva metrii, toate astea mă face să prefer de departe fotografierea lor. În imaginea de sus este Aşelul cu cap galben (Regulus regulus). Am petrecut cam trei ore minunate primăvara asta în aprilie tot la 7 Ţevi urmărind
acest minunat păsărel, agitându-se în sus şi jos pe crengile unui tufiş deasupra luciului de apă.

Dar nu era singur. Odată cu el mai mulţi Piţigoi albaştri (Parus caeruleus) ciuguleau de zor ceva deasupra apei, uneori intând chiar cu picioruşele în apă. Priviţi numai ce inspirată a fost natura când a ales combinaţiile de culori cu care a binecuvântat aceste mici făpturi. Stăteam rezemat de un stâlp de beton, soarele bătea din spate, era una din primele zile de primăvară mai călduroasă şi natura se dezmorţea. Mi-am umplut inima de bucurie, mai ales când am ajuns acasă şi am văzut pe monitor fotografiile realizate.

Nu mă pot abţine să nu mai postez câte o fotografie cu aceşti doi "voinici".



Închei aici prima parte a acestei postări. Voi continua ceva mai încolo să postez despre Cum fotograiem păsări, sunt puţin curios dacă interesează pe cineva treaba asta.
Ar mai fi de vorbit despre echipamentul folosit, ceva despre reglajele aparatelor şi chiar despre tipul de fotografie.

Va urma.

Tulcea 10 Octombrie 2011

PLIMBARE PRIN DELTA DUNARII

Exista o serie de fotografii pe care nu am reusit sa le le pun in nici o postare, fie ca nu se incadrau tematicii, fie ca sunt facute dupa postare, fotografii ce cred eu ca merita vazute si comentate. De pilda, pozele ce le voi prezenta acum sunt fascute in doua iesiri in delta, ambele prin luna iulie, cand am insotit niste invitati ai administratiei sa viziteze delta, la o iesire si alta cand am iesit cu un prieten intr-o zi de sambata, pur si simplu la plimbare.


Despre Codalb (Haliaeetus albicilla) am tot scris aici, e o pasare care in general pleaca imediat ce are contact vizual cu tine. Majoritatea pozelor cu codalb le am in zbor sau pui la cuib, asa cum probabil ati vazut in postarile Codalb I, II, II si IV. Aceasta poza am facuto pe canalul Sontea, dis de dimineata, dupa un cot al canalului, am dat de acest codalb care se incalzea la soarele diminetii. Aici trebuie sa fac o paranteza. Una din regulile de baza ale fotografiatului pasarilor este sa ai aparatul pregatit inainte de a te urca in barca sau masina. Cred ca urmatoarea postare a mea se va intitula "Cum sa fotografiem pasari", unde am sa prezint din experienta mea fara a avea pretentia ca stiu tot si detin adevarul absolut. Evident, eu nu aveam aparatul pregatit, si am facut cca 12 poze cu acest codalb cutimpul de 1/30 parte din secunda la un obiectiv de 400 mm. Orice fotograf stie ca ar fi trebuit sa pozez cu minim 1/400 mm. Si deci o singurta poza mi- iesit ca lumea. Asta. Dupa ce a zburat codalbul, amverificat apoaratul, mi-am adresat cateva "felicitari" in gand si apoi am facut reglajele corespunzatoare.
Odata intrati pe lacul "....." (multi ma cearta pe blog ca spun locurile unde se gaseste cutare lucru sau cutare pasare, dand astfel ocazia celor mai putin educati cu natura sa braconeze sau sa strice. O fi bine ? O fi rau ? Va rog sa va exprimati opiniile) unde suntem intampinati de Chira de balta (Sterna hirundo), pasare destul de comuna care pescuieste plonjand in apa dupa pestisori.
Corcodelul mare (Podiceps cristatus)cand vrea sa zboare, fuge pe apa asa cum fac pasarile mai grele ca lebedele. Pasare ce se hraneste cu peste pe care-l prinde scufundandu-se dupa el.
Eretele de stuf (Circus aeruginosus) este un alr rapitor comun in delta, mult mai numeros si mai mic decat Codalbul. Asa cum spune si numele lui, zboara pe curentii de aer deasupra stufului, la cca. 8-15 m. si se lasa brusc in stuf acolo unde gaseste o prada potentiala.
Lebada de vara sau Lebada muta (Cygnus olor) este una din pasarile ce le pozez rar si numai in ocazii mai speciale precum este o mama cu puii ei. Aud pe la televizor crainici/e ce transmit ca pe lacul cutare au venit lebede si se hranesc cu pestisori. Gresit, lebada este striv vegetariana, se hraneste numai cu vegetatie de pe fundul lacurilor. De aceea o vedem frecvent pe apa cu fundul in sus si capul sub apa.
Cea mai raspandita pasare din delta, alaturi de lisite este Cormoranul mare (Phalacrocorax carbo). Cel mai frumos lucru la cormorani este culoarea ochilor.
Aici se poate vedea un stol de cca 4.ooo de cormorani pe intinsura Musura. Cormoranii se hranesc intr-adevar cu peste.
Aici se vede cum o mama isi hraneste puii, practic acestia isi baga capul in gatul mamei pina scot un pestisor.
Uneori pestisorul prins cu atata truda de parinti, este refuzat de pui. Va fi insa mancat de ciori si cotofene, nelipsite in coloniile de cormorani.
Intr-o colonie de cormorani convietuiesc insa mai multe specii intr-un singur copac. Aici se vede cuibul de Starc lopatar (Platalea leucorodia), langa unul de cormorani, in planul doi unul de Starc cenusiu. Frecvente mai sunt cuiburile de Starc galben si de Starc de noapte.
Am zis sa nu mai pun nici pelicani pe blog, poza asta insa prezinta doi ciulini de balta agatati de penele pelicanului, am vazut de altfel si lipitori calatorind astfel. Daca tot am ajuns la pelicani
am zis sa pun si un portret de pelican, poate ca multi nu au vazut de aproape asa ceva.
Un Starc cenusiu (Ardea cinerea) pe care l-am pus aici numai pentru ca apare destul de rar in postarile mele, este destul de frecvent si merita vazut si el.
Asta este o poza interesanta. Se spune despre pisici ca nu suporta apa. Iata ca Pisica salbatica din Delta Dunarii s-a adaptat conditiilor de aici. In poza este un pisoi ce-si urma mama si fratele pe langa o Egreta mare (Egreta alba).
Pana am intors salupa si ne-am apropiat, pisoiul (in stanga imaginii) a ajuns in stuf langa mama si fratele lui.
La pranz, am tras salupa la mal si mancam niste sandvisuri. Din stanga noastra de la cca 2 m. a intrat in apa un bizam care s-a oprit pe apa in fata noastra la cca 3-4 metri, rodea ceva si s uita la noi. A repetat figura de 5 ori, am avut timp sa scot aparatul din rucsac, am schimbat si obiectivul si l-am fotografiat de cateva ori.

Asta este, orice iesire in delta este prilej de a vedea fel de fel de minunatii ale naturii. Este valabil pentru cei ce au timp si rabdare sa stea, sa priveasca si sa asculte. Ochi sa ai si rabdare. Oare ce se poate vedea si intelege din delta in goana celor cel putin 120 cai putere ai salupelor de fite ? Ce rost are sa te dai mare bengos in ochii unor biete lisite speriate ? Nu o sa inteleg niciodata.
<