BUBO BUBO

Din nou despre Codalb, Codalb cu "c" mare. Privind această fotografie ne dăm seama de măreţia acestei păsări. I-am auzit ţipătul şi mi-a rămas în memorie sunetul produs de fâlfâitul aripilor sale când s-a lăsat pe un cuib aflat la 15 metri înălţime în copacul sub care stăteam.

Prin proiectul DanubeParks mă ocup din partea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării de monitorizarea Codalbului prin telemetrie satelitară.

Pe scurt, pe corpul a doi Codalbi se montează câte două emiţătoare care ne transmit date despre traseele parcurse de Codalb şi alte date. În imaginea de mai sus avem un astfel de emiţător. Pentru a monta însă aceste emiţătoare, trebuiesc prinse păsările. Lucrul ăsta nu se face deloc uşor, mai ales când doreşti să o faci fără a chinui, stresa sau chiar periclita viaţa acestor păsări.

Anul trecut s-a început şi inelarea Codalbilor din Delta Dunării urmărindu-se şi inelele de la alţi indivizi ce migrează din nord în deltă. Una din metodele cele mai uzitate de urmărire a inelelor este observarea la hrănitori.

Astfel, tot anul trecut, în zona Maliuc s-au construit două hrănitori în apropierea cărora s-au construit şi ascunzători din care să se facă observaţiile. Fotografiile d-lui Kiss ne arată cum au fost transportaţi cu barca maldării de stuf,

cum s-a construit scheletul adăpostului,

şi adăpostul terminat. Aici este intrarea situată în spatele adăpostului . Datorită

numeroaselor vite ce pasc în zonă, între timp s-a mai construit un gard de protecţie împotrtiva vitelor. Aici este parte din faţă, îndreptată spre hrănitoarea propriu-zisă, prevăzută cu o mică fereastră.

Aici am încercat să capturăm un Codalb, folosind o momeală ce să atragă Codalbul. Metoda cea mai folosită este cea folosind drept "momeală vie" - pe

Bubo bubo, adică Buha. Numele ei este Bago, este de la Grădina Zoologică din TG. Mureş şi a fost adusă în scopul mai sus amintit de dl. Attila Sandor.

În imaginea de mai sus, dl Attila Sandor (în stânga) şi dl dr. Kiss Botond construind împrejmuirea din plase ornitologică. Se lucrează în felul următor: pe un suport se pune o buhă, de jur împrejur se face o împrejmuire din plasă ornitologică, în trei laturi, pe suporţi de aluminiu, la cca. 2,5-3 m

înălţime. În imagine dl Kiss şi dl Istvan Leszay, asistentul d-lui Attila. Ciorile şi ceilalţi răpitori de zi nu suportă prezenţa buhăi în zona lor şi o atacă. În general atacul îl încep ciorile, care sunt mai numeroase şi acoperă suprafeţe mari. Dacă o cioară s-a prins în plasă, începe să ţipe şi vin în ajutorul ei alte ciori, care la rândul lor măresc gălăgia. Codalbul sau alt prădător diurn crede că ciorile se bat pe mâncare şi vin să vadă care e situaţia. Vazând însă buha, încearcă să o atace şi se prind în plase.

Cam aşa arăta Bago după o călătorie cu maşina dl la Tg. Mureş la Tulcea, după una cu şalupa de la Tulcea la Maliuc şi de la locul nostru de cazare din Maliuc transportată într-un sac la hrănitoare. Are o faţă puţin cam dezorientată.

Dar, puţin mângâiată de Attila, după ce ne-a trecut în revistă pe fiecare, a devenit o adevărată

buhă, pasăre de o frumuseţe extraordinară. Să nu credeţi cumva că fiind de la grădină zoologică este blândă. Nu doresc la nimeni să aibe de-a face cu ghiarele ei.

Ghiare de adevărat prădător. Cine a intrat în aceste gheare are şanse mici de a scăpa viu.

Deci Attila a fixato pe Bago pe suport legândo cu o sfoară de cca 60-70 cm. lungime, spre a-i da posibilitatea să se apere în cazul unui atac.

Cam aşa arăta împrejmuirea făcută cu Bago la mijloc.

Iar asta este o fotografie făcută din adăpostul de stuf, cu obiectivul meu de 400 mm.

Distanţa reală de la adăpos pînă la buhă se poate vedea în imaginea de sus. Toată acţiunea se desfăşoară într-o incintă piscicolă, pe diguri între bazine de apă.

Imagine din interiorul ascunzătorii, pe unde trebuia să urmărim ce se petrece afară.

Bago stă liniştită pe suportul său, urmărind cu interes ce se petrece de jur împrejur.

Aşa cum ne aşteptam, ciorile au început să dea ocoale şi să cârâie ameninţător. Bago, cu ochii după ele.

Pe cât de repede au venit, tot aşa de repede şi-au pierdut interesul şi au plecat fără să atace.

Bufniţele sunt nişte păsări extraordinare. Vîzul şi auzul foarte dezvoltate le ajută să vâneze noaptea. Ochii sunt foarte mari iar globul ocular nu se roteşte. Acest lucru este compensat prin capacitatea bufniţelor de a-şi roti capul peste 180° în ambele direcţii. De asemeni frecvent clipesc numai dintr-un ochi.

Pupilele sunt foarte sensibile la cantitatea de luminădin mediu. Astfel ochiul situat în umbră are pupila mai mare decât celălalt. Nu mai vorbesc de culoare. Penele sunt foarte fine şi de mai multe nuanţe ce fac bufniţa să se integreze foarte bine în decor. Penele fine din aripi fac zborul foarte silenţios spre a nu speria prada.

În dieta unei buhe intră mamifere mici, iepuri, şoareci, şobolani, nevăstuici şi păsări ca ciori, pescăruşi, raţe, călifari. Este cea mai mare bufniţă din Europa şi cea mai agresivă. Extermină "concurenţa" nocturnă, adică ciufii şi huhurezii. Este atacată violent de ciori şi pescăruşi.

Attila a venit de la Tg. Mureş cu o lădiţă plină de pui morţi de mărimea unui pumn. Bago mânca pe noapte 6-8 pui, pe nemestecate.

Din păcate am avut parte de foarte puţină vreme bună. Mai tot timpul a fost ceaţă. Am stat câte doi sau trei persoane în ascunzătoare câte 3-4 ore, sperând ca Bago să atragă pe cineva.

Deşi au existat câteva încercări timide de atac din partea unui Şorecar ce a stat cam o oră în apropiere şi a strigat în tot acest timp, din partea unui Uliu călător, a unui Vânturel şi deşi prin zonă s-au perindat peste 10 codalbi, niciunul nu a manifestat agresivitate sau interes pentru Bago.

Astfel că Bago şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului urmărind ce se întâmpla de jur împrejurul ei.

Căci, mai ales în zilele însorite, prin liziera de pădure din apropiere şi prin apa bazinelor nu prea era plictiseală. Astfel nu departe o pereche de ciocănitori negre ne-au cântat şi "toc-toc"ăit la cap toată ziua.

Mare agitaţie în lumea lebedelor, a fost un dute-vino permanent.

Personal nu prea mă omor după fotografiatul lebedelor, dar acestea decolau şi aterizau atât de aproape că nu m-am putut stăpâni să nu fac câteva poze.

În lumina de seară unele sunt chiar interesante.

Am remarcat un mare număr de cuiburi de bizam şi cum aveam să constat mai pe seară,

aceştia sunt foarte activi la apus şi în primele ore ale dimineţii.

Aşa că după două zile în care nici un răpitor de zi nu s-a interesat de Bago, am hotărât să renunţăm la acţiune. În poză Attila (stânga) şi Bago (dreapta) într-un dialog al ochilor, întrebându-se fiecare "cine-i şeful ?".

S-a convenit reluarea acţiunii atunci când răpitorii de zi vor avea pui, adică în aprilie, undeva în apropierea unui cuib de codalb.

Între timp Bago a fost controlată pe la ceafă să vedem daca are păduchi. Păduchii sunt un indicator al stării de sănătate a unei păsări.

O pasăre slăbită este mai uşor contaminată cu păduchi. Bago nu avea nici urmă de păduchi.

Buha este o pasăre rară. Perechile se stabilesc pe viaţă. Este binecunoscută aversiunea oamenilor faţă de aceste păsări, aversiune datorată lipsei de educaţie. Cum zonele ei unde s-ar putea reproduce se diminuează constant, va deveni o pasăre şi mai rară.

Priviţi aceşti ochi. Nu-i păcat să se închidă pentru totdeauna ? Cu obiectivul 70-200 L am încercat să surprind delicateţea penelor şi pufului din jurul ochilor.

La revedere Bago, sper să ne revedem curând !


AU MAI PARTICIPAT:

Un iepure alb scăpat de la o gospodărie din apropiere,

o pisică de-a gazdei noastre Nicu, la curent cu ceea ce mâncam noi,

şi Nero, ciobănescul carpatin, toţi trei n-au contribuit cu nimic la insuccesul nostru.

CODALB IV - CUIBUL CORCIOVATA

După acţiunile eşuate la primele două cuiburi de codalb, dezamăgirea se citeşte pe chipurile lui George şi Dan. Domnul Acsentiev, în planul secund, ne conduce spre cuibul de la Corciovata.

Cu alte cuvinte de ceea ce ne-a fost frică, nu am scăpat. Cuibul este construit pe un loc foarte izolat, accesul la el este posibil numai la ape mari.

De jur împrejur este o vegetaţie asemănătoare cu cea tropicală ce face cuibul greu de depistat.

Ajungem la baza cuibului îndrumaţi de dl Iacob Marian, agent ecolog la noi la rezervaţie, urmând să verificăm dacă există pui în cuib.

Ca întotdeauna, Piticul este însărcinat cu treaba aceasta, iată-l aici pregătindu-se de ascensiune.

Prima parte a escaladării este întotdeauna şi cea mai grea, din cauza lipsei de crengi. Cu toţii îl ajutăm pe Pitic să găsească cea mai bună cale de suit.

Aici este deja la jumătatea drumului, de unde a trebuit să treacă pe cealaltă parte a trunchiului pentru a sui mai uşor. În imaginea următoare este marcată poziţia Piticului şi a cuibului.

Cuibul este situat la cca 18-20 de metri de apă.

Piticul ne confirmă faptul că în cuib este un pui, aşa că cei de jos fac din cele două bărci o platformă pentru pregătirea echipamentului. S-a decis dublarea suprafeţei panoului solar şi montarea unei antene mai puternice.

Prezenţa noastră nu trece însă neobservată. Astfel, într-o salcie din apropierea plopului unde este cuibul de codalb, o familie de grauri au cuib într-un fost cuib de ciocănitoare. La sosirea noastră în zonă şi-au manifestat în mod deschis şi gălăgios totala dezapropare.

Găinaţul de la baza intrării ne confirmă că în cuib sunt mai mulţi pui. Cât timp părinţii sunt

plecaţi după hrană, adică insecte, în cuib este linişte şi discreţie totală.

În momentul în care însă se apropie unul din părinţi, la cuib se dezlănţuie o adevărată frenezie.

Sunt date la o parte toate precauţile şi toţi puii strigă după mâncare. Părintele distribuie rapid mâncarea, ofi existând vre-o ordine ? După care pleacă rapid.

În momentul hrănirii puilor am numărat prin binoclu patru pui, cel puţin.

Se montează panoul solar dublu, timp în care Piticul ia prânzul,

după care are loc instalarea lui într-o poziţie bine luminată dar pe cât posibi discretă.

Chiar în acel moment pe deasupra noastră trece în zbor de verificare, unul din părinţii puiului din cuib.

Până la instalarea în întregime a echipamentului, am timp să arunc un ochi prin împrejurimi.

Mai precis pri "lăsăturile" din vecinătate, Martinca şi Corciovata.

Astfel împreună cu dl. Acsentiev ne apropiem de locul unde pe frunzele de nufărau găsit loc propice de cuibărit două specii.

Este vorba de Chirighiţa cu obraz alb, ( Chlidonias hybridus ) pasăre foarte activă şi harnică.

Uşor de recunoscut prin culoarea negru-cenuşie a abdomenului, gâtul şi obrajii alb iar creştetul negru. Se hrăneşte cu peştişori pe care îi urmăreşte din aer, plonjând rapid cân sunt condiţii de a prinde ceva.

La sfârşitul lui mai, când au fost făcute pozele, unele exemplare încă lucrau la construirea cuibului.

Ca peste tot unde sunt aglomerări de păsări sau alte vietăţi, nu lipsesc ciorile gata să fure ceva.

În ciuda vigilenţei Chirighiţelor, cioara grivă tot reuşeşte să fure câte un ou.

Dacă un cuib rămâne nepăzit şi dacă este observat de o grivă, imediat toate ciorile din zonă fac un "pod aerian" şi nu se lasă până nu golesc cuibul. Chestia asta se întâmplă mai ales când o barcă se apropie mai mult decât trebuie de un cuib. Grivele se ţin în apropierea bărcilor, precum pescăruşii în apropierea pescadoarelor. Când barca se apropie prea tare de un cuib, pasărea ce cloceşte se sperie şi fuge de pe cuib undeva în apropierea cuibului. Grivele, care nu se tem de bărci, jefuiesc întreg cuibul.

Este motivul pentru care evităm pe cât posibil să ne apropiem de cuiburi în perioada clocitului.

Cel puţin Corcodelul mare, când pleacă de pe cuib, îşi acoperă ouăle lăsate cu vegetaţia din apropierea cuibului, aşa cum se vede în fotografia de mai sus.

Lişiţele însă nu au această deprindere, pleacă de pe cuib lasându-l în voia sorţii.

a doua specie despre care aminteam mai sus este Corcodelul cu gât negru (Podiceps nigricollis). Fascinant sunt la această specie ochii de un roşu aprins.

Este un scufundător redutabil, scufundarea fiind modul de procurare a hranei. Cum simte un pericol, se scufundă şi iese după zeci de secunde la 20-30 de metri distanţă.

Cele două specii împart acelaşi habitat şi după cum se vede din aceste fotografii, nu au nici un fel de inhibiţii.

Colonia de pe Corciovata (Rădăcinos în limba ucraineană), freamătă de viaţă. Nu ne-am apropiat prea mult spre a nu deranja cursul firesc al vieţii.

Trebuie să-i mulţumesc d-lui Acsentiev pentru răbdarea cu care m-a purtat prin zonă. Nu este un lucrulprea plăcut căci din 10 în 10 minute motorul bărcii trebuie scos din apă pentru a-l curăţa de vegetaţia ce se strânge la elice.

Odată întorşi la liziera uinde era cuibul de codalb, avem şi primele imagini transmise de camera web pe laptopul nostru din barcă. Poza de sus este însă făcută de Pitic cu aparatuol meu. Se poate observa puiul "ascuns" în umbra din stânga imaginii, este poziţia pe care o iau puii când se apropie un intrus. În partea dreaptă se văd resturile de la peştii şi păsările cu care a fost hrănit de părinţi.

Cu timpul i-a mai dispărut din "timiditate" şi a început să mai arunce câte un ochi spre noi, curios să vadă ce s e petrece jos.

Camera web a transmis peste 370 de secvenţe "live" de la cuib, secvenţe a câte 3-5 minute fiecare, pe care le-am preluat şi vizualizat bucată cu bucată. Ultimele 3 imagini din această postare sunt luate din aceste filmări şi ne arată momentul când unul din părinţi îi aduce puiului o lişiţă.

Totul se petrece cu o viteză uimitoare, cred că două-trei secunde. Aici se vede clar de ce această acvilă se numeşte codalb, coada albă este evidentă.
Din secvenţele de care aminteam mai sus am făcut un filmuleţ de cca 8 min. ce nu este deloc palpitant. Filmul acoperă perioada 28 mai când s-a reuşit pornirea transmisiei şi până în 06 iulie când puiul a început să zboare frecvent din cuib.

Începutul filmului este destul de plicisitor, ne arată un pui de codalb ce aşteaptă mâncarea spre a creşte. Spre final, când deja este aproape de talia unui adult, stă pe marginea cuibului, exersează zborul, mai primeşte vizita unei coţofene şi în cele din urmă zboară din cuib.

Am să încerc să convertesc astfel filmul încât să-l pot posta aici pentru curioşi.

Cam asta a fost odiseea montării camerei web la un cuib de codalb.

Deoarece un alt punct al proiectului este monitorizarea a două exemplare de codalb prin telemetrie satelitară, voi prezenta în următoarea postarea ce am făcut în vederea capturării unui codalb pe care să montăm emiţătoarele.

Numai bine!

Dan Bandacu