CODALB V

Scriu din ce in ce mai rar. Nu am dispozitia necesara de a avea "chef" sa scriu. Ultimile evenimente prin care trec bugetarii mi-a tait orice pofta de a mai posta pe blog. Voi continua totusi povestile cu codalbi.
Nu am reusit sa capturam nici un adult pentru a-i monta pe spate un emitator satelitar, asa ca am fost nevoiti sa asteptam pana ce puii ajung la dimensiunile adultilor.

In padurea Letea, Costel Lupu ne-a semnalat prezenta unui cuib de codalb cu doi pui. Padurea Letea este cu totul speciala, este din primele arii protejate din Romania, nu are o structura compacta, este mai degraba constituita din palcuri mari de copaci, separate de dune de nisip.

Localnicii le numesc "hasmace", avem astfel Hasmacul Mare, Hasmacul lui Omer, etc. Dupa infiintarea Rezervatiei Delta Dunarii, padurea a fost ingradita cu un gard de sarma, pentru a fi protejata in special impotriva vitelor. Astazi gardul a disparut pe distante destul de mari,

in felul acesta vitele si caii localnicilor pasc in padure. Peste tot se poate calca in balega de cal sau vaca. Pasunatul in padure nu este deloc prielnic dezvoltarii si evolutiei padurii.

Fiind un loc destul de linistit, codalbii au ales sa-si construiasca aici cateva cuiburi. Unul din ele are doi pui de toata frumusetea.

Copacul ales pentru construirea cuibului este destul de greu accesibil, desi nu este in apa si urcatul la el ne-a dat ceva bataie de cap. Cel care s-a chinuit efectiv sa ajunga la cuib este Vasile,

ornitologist la Institutul de Cercetare Delta Dunarii, cu care avem o colaborare pe proiectele legate de codalbi. Bine echipat si instruit la colegii nostri din Ungaria, Vasile a reusit sa ajunga la cuib.

Prima tentativa de ascensiune a fost facut cu niste scoabe legate de laba piciorului. Datorita scoartei foarte tari a copacului si a diametrului destul de mare al trunchiului, aceasta metoda nu a functionat.

Pana la urma ascensiunea s-a facut "In corzi", pana sub cuib.

Am apreciat inaltime copacului la cca 24-26 de metrii, pozele sunt facute cu teleobiectivul ce da senzatia de "aproape".

Aceasta fotografie da o imagine a inaltimii la care este cuibul si a dificultatii ascensiunii.

Totusi, incet-incet, indrumat mult de jos, Vasile reuseste sa se apropie de cuib.

Cat timp Vasile s-a chinuit cu urcatul, am mai tras cate o raita prin apropiere. Cam aceasta este imaginea unui hasmac. Vanturile ce bat aici mai tot timpul anului in Dobrogea, temperaturile

destul de mari din timpul verii si precipitatiile destul de putine, mai ales vara, fac ca speciile de copaci din padurea Letea sa arate oarecum diferit fata de cele din padurile de munte unde au precipitatii din belsug si temperaturi ponderate. Aspectul contorsionat al arborilor sugereaza
o dezvoltare privata de abundenta elementelor necesare unei cresteri normale.

Dunele sunt partial intelenite cu o vegetatie ierboasa destul de saraca, in ciuda faptului ca la

momentul cand au fost facute fotografiile, tocmai se incheiase o perioada de cateva zile ploioase.

La adapostul padurii insa, vegetatia se dezvoltase destul de bine si am fost placut surprins sa

gasesc aici, pe langa cateva mici aglomeratii de ciuperci, o floare foarte draga mie si care o astept

in fiecare primavara - lacramioara.

Intre timp Vasile a ajuns sub cuib si cauta o pozitie cat mai adecvata pentru prinderea puilor de codalb.

Cu ocazia montarii emitatoarelor pe partea dorsala a pasarilor, le sunt prinse si cate un inel, culoarea verde/aluminiu indicand faptul ca s-au nascut in Romania.

Scula folosita pentru capturarea puilor este un minciog de pescar.

In cuib puii stau culcati pe burta, nemiscati, aceasta fiind pozitia lor defensiva. Arma lor de aparare nu este pliscul lor puternic, cum s-ar crede, ci ghiarele deosebit de lungi si ascutite.

Puii sunt manevrati destul de usor, nu opun rezistenta si iata ca primul este coborat cu ajutorul unui saculet ce este preluat de dl. Marinov Mihai jr., ornitolog la I.N.C.D.D.D. Tulcea.

Cu ajutorul d-lui dr. Kiss Botond, de la aceeasi institutie, puiul de codalb este cantarit, masurat si analizat d.p.d.v. al starii generale.

Intre timp, ceilalti membrii ai echipei, in imaginea de mai sus respectiv dl. Attila Sandor, pe care l-am mai prezentat pe blog la postarea "Bubo bubo", pregatesc inelele si emitatoarele satelitare.

Puii de codalb au fost neasteptat de "cuminti", sincer sa fiu ma steptam la falfaituri de aripi, pene si fulgi peste tot, chiraituri.

Nu a fost nimic din toate acestea. Spre a-i micsora pe cat posibil stressul, pe capul puiului se pune un capison din piele ce-l impiedica sa mai vada. De asemenea, echipa s-a miscat repede si in tacere.

Desi sunt pui, si asa le voi spune in continuare, ei sunt de dimensiunile unor adulti, poate chiar ceva mai mari. In cazul nostru, ambii pui erau de peste 5 kg. si intr-o conditie fizica foarte buna.

De asemeni am remarcat faptul ca niciunul nu avea paraziti. Se pare ca cei doi pui erau un mascul si o femela. Conditia fizica si sanatatea buna sunt conditii esentiale pentru supravietuirea puilor in perioada cand nu vor mai fi hraniti de parinti. Este un moment delicat, caci ei pierd sursa de hrana asigurata de parinti si nici nu au experienta si dibacia in capturarea prazii astfel ca numai o stare generala foarte buna le permite sa treaca peste acest moment crucial in viata lor.

Asa cum spuneam, principala lor arma sunt ghearele. Imaginea cred ca este elocventa. Sunt deci inelati cu aceste inele de dimensiuni destul de mari pentru a putea fi observate cu binoclul. Se va cunoaste astfel tara unde s-au nascut si anul.

Asa arata transmitatorul ce s-a fixat pe dorsala fiecarui pui. Este alimentat de la mici baterii solare si se prin pe spatele pasarii cu un ham.

Cu superglu au fost lipite nodurile spre a nu se desface.

Cam asa arata un codalb cu emitator pe spate.

Attila incurajeaza codalbul sa dea din aripi verificand astfel ca hamul sa fie bine prins si sa nu incomodeze la zbor pasarea.

Aceleasi proceduri s-au repetat si cu al doile pui. Aici dl. Mihai verifica prinderea corecta a hamului.

Puii au fost suit inapoi in cuib. Dupa cca o saptamana am avut primele date trimise de emitatoarele satelitare. A parasit cuibul primul pui, apoi si cel de-al doilea dar nu s-au indepartat prea tare de cuib. Noaptea se intorc si dorm tot amandoi in cuib. In septambrie voi primi informatii mult mai detaliate despre ei. Pana acum nu se stia ce se intampla cu puii de codalb din Delta Dunarii. An de an ei s-au nascut, au crescut, au zburat fara sa stim unde pleaca si de ce numarul de codalbi din delta nu a crescut in timp. Poate cu acest proiect vom deslusi cate ceva din necunoscute.

BUBO BUBO

Din nou despre Codalb, Codalb cu "c" mare. Privind această fotografie ne dăm seama de măreţia acestei păsări. I-am auzit ţipătul şi mi-a rămas în memorie sunetul produs de fâlfâitul aripilor sale când s-a lăsat pe un cuib aflat la 15 metri înălţime în copacul sub care stăteam.

Prin proiectul DanubeParks mă ocup din partea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării de monitorizarea Codalbului prin telemetrie satelitară.

Pe scurt, pe corpul a doi Codalbi se montează câte două emiţătoare care ne transmit date despre traseele parcurse de Codalb şi alte date. În imaginea de mai sus avem un astfel de emiţător. Pentru a monta însă aceste emiţătoare, trebuiesc prinse păsările. Lucrul ăsta nu se face deloc uşor, mai ales când doreşti să o faci fără a chinui, stresa sau chiar periclita viaţa acestor păsări.

Anul trecut s-a început şi inelarea Codalbilor din Delta Dunării urmărindu-se şi inelele de la alţi indivizi ce migrează din nord în deltă. Una din metodele cele mai uzitate de urmărire a inelelor este observarea la hrănitori.

Astfel, tot anul trecut, în zona Maliuc s-au construit două hrănitori în apropierea cărora s-au construit şi ascunzători din care să se facă observaţiile. Fotografiile d-lui Kiss ne arată cum au fost transportaţi cu barca maldării de stuf,

cum s-a construit scheletul adăpostului,

şi adăpostul terminat. Aici este intrarea situată în spatele adăpostului . Datorită

numeroaselor vite ce pasc în zonă, între timp s-a mai construit un gard de protecţie împotrtiva vitelor. Aici este parte din faţă, îndreptată spre hrănitoarea propriu-zisă, prevăzută cu o mică fereastră.

Aici am încercat să capturăm un Codalb, folosind o momeală ce să atragă Codalbul. Metoda cea mai folosită este cea folosind drept "momeală vie" - pe

Bubo bubo, adică Buha. Numele ei este Bago, este de la Grădina Zoologică din TG. Mureş şi a fost adusă în scopul mai sus amintit de dl. Attila Sandor.

În imaginea de mai sus, dl Attila Sandor (în stânga) şi dl dr. Kiss Botond construind împrejmuirea din plase ornitologică. Se lucrează în felul următor: pe un suport se pune o buhă, de jur împrejur se face o împrejmuire din plasă ornitologică, în trei laturi, pe suporţi de aluminiu, la cca. 2,5-3 m

înălţime. În imagine dl Kiss şi dl Istvan Leszay, asistentul d-lui Attila. Ciorile şi ceilalţi răpitori de zi nu suportă prezenţa buhăi în zona lor şi o atacă. În general atacul îl încep ciorile, care sunt mai numeroase şi acoperă suprafeţe mari. Dacă o cioară s-a prins în plasă, începe să ţipe şi vin în ajutorul ei alte ciori, care la rândul lor măresc gălăgia. Codalbul sau alt prădător diurn crede că ciorile se bat pe mâncare şi vin să vadă care e situaţia. Vazând însă buha, încearcă să o atace şi se prind în plase.

Cam aşa arăta Bago după o călătorie cu maşina dl la Tg. Mureş la Tulcea, după una cu şalupa de la Tulcea la Maliuc şi de la locul nostru de cazare din Maliuc transportată într-un sac la hrănitoare. Are o faţă puţin cam dezorientată.

Dar, puţin mângâiată de Attila, după ce ne-a trecut în revistă pe fiecare, a devenit o adevărată

buhă, pasăre de o frumuseţe extraordinară. Să nu credeţi cumva că fiind de la grădină zoologică este blândă. Nu doresc la nimeni să aibe de-a face cu ghiarele ei.

Ghiare de adevărat prădător. Cine a intrat în aceste gheare are şanse mici de a scăpa viu.

Deci Attila a fixato pe Bago pe suport legândo cu o sfoară de cca 60-70 cm. lungime, spre a-i da posibilitatea să se apere în cazul unui atac.

Cam aşa arăta împrejmuirea făcută cu Bago la mijloc.

Iar asta este o fotografie făcută din adăpostul de stuf, cu obiectivul meu de 400 mm.

Distanţa reală de la adăpos pînă la buhă se poate vedea în imaginea de sus. Toată acţiunea se desfăşoară într-o incintă piscicolă, pe diguri între bazine de apă.

Imagine din interiorul ascunzătorii, pe unde trebuia să urmărim ce se petrece afară.

Bago stă liniştită pe suportul său, urmărind cu interes ce se petrece de jur împrejur.

Aşa cum ne aşteptam, ciorile au început să dea ocoale şi să cârâie ameninţător. Bago, cu ochii după ele.

Pe cât de repede au venit, tot aşa de repede şi-au pierdut interesul şi au plecat fără să atace.

Bufniţele sunt nişte păsări extraordinare. Vîzul şi auzul foarte dezvoltate le ajută să vâneze noaptea. Ochii sunt foarte mari iar globul ocular nu se roteşte. Acest lucru este compensat prin capacitatea bufniţelor de a-şi roti capul peste 180° în ambele direcţii. De asemeni frecvent clipesc numai dintr-un ochi.

Pupilele sunt foarte sensibile la cantitatea de luminădin mediu. Astfel ochiul situat în umbră are pupila mai mare decât celălalt. Nu mai vorbesc de culoare. Penele sunt foarte fine şi de mai multe nuanţe ce fac bufniţa să se integreze foarte bine în decor. Penele fine din aripi fac zborul foarte silenţios spre a nu speria prada.

În dieta unei buhe intră mamifere mici, iepuri, şoareci, şobolani, nevăstuici şi păsări ca ciori, pescăruşi, raţe, călifari. Este cea mai mare bufniţă din Europa şi cea mai agresivă. Extermină "concurenţa" nocturnă, adică ciufii şi huhurezii. Este atacată violent de ciori şi pescăruşi.

Attila a venit de la Tg. Mureş cu o lădiţă plină de pui morţi de mărimea unui pumn. Bago mânca pe noapte 6-8 pui, pe nemestecate.

Din păcate am avut parte de foarte puţină vreme bună. Mai tot timpul a fost ceaţă. Am stat câte doi sau trei persoane în ascunzătoare câte 3-4 ore, sperând ca Bago să atragă pe cineva.

Deşi au existat câteva încercări timide de atac din partea unui Şorecar ce a stat cam o oră în apropiere şi a strigat în tot acest timp, din partea unui Uliu călător, a unui Vânturel şi deşi prin zonă s-au perindat peste 10 codalbi, niciunul nu a manifestat agresivitate sau interes pentru Bago.

Astfel că Bago şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului urmărind ce se întâmpla de jur împrejurul ei.

Căci, mai ales în zilele însorite, prin liziera de pădure din apropiere şi prin apa bazinelor nu prea era plictiseală. Astfel nu departe o pereche de ciocănitori negre ne-au cântat şi "toc-toc"ăit la cap toată ziua.

Mare agitaţie în lumea lebedelor, a fost un dute-vino permanent.

Personal nu prea mă omor după fotografiatul lebedelor, dar acestea decolau şi aterizau atât de aproape că nu m-am putut stăpâni să nu fac câteva poze.

În lumina de seară unele sunt chiar interesante.

Am remarcat un mare număr de cuiburi de bizam şi cum aveam să constat mai pe seară,

aceştia sunt foarte activi la apus şi în primele ore ale dimineţii.

Aşa că după două zile în care nici un răpitor de zi nu s-a interesat de Bago, am hotărât să renunţăm la acţiune. În poză Attila (stânga) şi Bago (dreapta) într-un dialog al ochilor, întrebându-se fiecare "cine-i şeful ?".

S-a convenit reluarea acţiunii atunci când răpitorii de zi vor avea pui, adică în aprilie, undeva în apropierea unui cuib de codalb.

Între timp Bago a fost controlată pe la ceafă să vedem daca are păduchi. Păduchii sunt un indicator al stării de sănătate a unei păsări.

O pasăre slăbită este mai uşor contaminată cu păduchi. Bago nu avea nici urmă de păduchi.

Buha este o pasăre rară. Perechile se stabilesc pe viaţă. Este binecunoscută aversiunea oamenilor faţă de aceste păsări, aversiune datorată lipsei de educaţie. Cum zonele ei unde s-ar putea reproduce se diminuează constant, va deveni o pasăre şi mai rară.

Priviţi aceşti ochi. Nu-i păcat să se închidă pentru totdeauna ? Cu obiectivul 70-200 L am încercat să surprind delicateţea penelor şi pufului din jurul ochilor.

La revedere Bago, sper să ne revedem curând !


AU MAI PARTICIPAT:

Un iepure alb scăpat de la o gospodărie din apropiere,

o pisică de-a gazdei noastre Nicu, la curent cu ceea ce mâncam noi,

şi Nero, ciobănescul carpatin, toţi trei n-au contribuit cu nimic la insuccesul nostru.