DESPRE VARUIT

Există un moment în viaţa fiecărui bărbat când trage linia şi face bilanţul realizărilor sale, al lucrurilor nereuşite şi a ceea ce ar mai vrea să facă. Aşa am facut eu zilele trecute. La capitolul nerealizări şi lucruri ce aş dori să le fac este VĂRUITUL. Nu am văruit niciodată. Mi-au fost mereu mari necunoscute tainele amestecului apă/var (stins sau nestins), proporţiile amestecului cât şi modul de aplicare măiastru. În tinereţea mea se folosea bidineaua, scula ce a ajuns şi în folclorul de cartier. Astăzi însă avem trafaletul, termen ce, nu-i aşa, ne duce cu gândul la o unealtă cu obârşie franţuzească. Deoarece una din camerele apartamentului cerea cu disperare promovarea din rangul de magazie/depozit/uscător/refugiu/debara/cramă, la cel de cameră de dormit. Am ajuns deci zilele trecute la un moment de răscruce. Trebuia să mă decid, voi vărui eu sau iar apelăm le Nea Cutare care cere cât nu face pe o astfel de lucrare. Orgoliul meu de om şcolit la oraş mă îndemna să accept provocarea, căci ceea ce poate să facă Nea Cutare, ar trebui să pot face şi eu. Raţiunea însă , pe de altă parte, mă îndemna la prudenţă căci e ştiut faptul că oricât eşti de bun în teorie, practica te omoară. Aici trebuie să precizez că în luarea deciziei finale a contribuit şi nişte palincă primită de la colegul meu Raţ Ion din Supur, să-i dea Dumnezeu sănătate, palincă ce mi-a deschis ochii şi mi-a dat curajul să abordez problema bărbăteşte.
Prima parte a abordării a constat în intrarea pe internet spre a afla cum se văruieşte astăzi. Evident, forumul ce speram să mă lumineze s-a dovedit a fi o miştocăreală la adresa celor ce nu ştiu să văruiască. Ca în majoritatea forumurilor româneşti, dacă o persoană cere sfatul concetăţenilor într-un anumit domeniu, devine ţinta a fel de fel de miştouri şi critici din partea "specialiştilor" din acel domeniu. Ca atare, m-am lăsat păgubaş.
A trebuit deci să apelez la sfaturile celui care cu ani în urmă mi-a văruit apartamentul.
Prima fază constă în procurarea celor necesare văruitului.


Atrebuit deci să cumpăr o perie aspră, o pensulă pentru dat cu var pe la colţuri, trafaletul cu cădiţă unde se pune varul preparat pentru văruit, scoci din hărtie, un băţ de amestecat în var, gled pentru astupat găurile, şpaclu. E bine să aveţi şi un ventilator .
Am apelat deci la toate pliantele/reclame ce le găsesc în cutia poştală, de dimensiuni mai mari, cu care am acoperit fereastra, caloriferul,
tocul de la uşă după ce în prealabil an scos uşa cu totul. Se acoperă cu punguliţe mici prizele şi pragul. A trebuit să apelez la vechea mea colecţie "Caţavencu", singurul ziar ce-l mai ţin prin casă.
Am preparat o pastă de gled astfel: se pune apă de cca un centimetru într-un mic vas, funcţie de cât gled dorim să preparăm. Peste apă se toarnă praful de gled şi se amestecă continuu până se obţine o pastă ceva mai moale ca plastelina. Cu şpaclul şi cu mânuţa se umple găurile cu amestecul de gled, găurile de la corniză şi de la locurile pe unde intră în cameră ţevile de calorifer.
La folosirea scociului de hârtie e bine de folosit un cater şi o foarfecă, mai ales când vă apucaţi singur de treabă. Nu îndreptaţi ventilatorul spre locul unde puneţi scoci căci vă umpleţi de nervi.
După ce aţi acoperitcu ziare tot ce se poate murdări, aveţi voie să vă îmbărbătaţi cu un ţoi de pălincă. Apar primele semne ale bucuriei lucrului bine făcut.
Se întinde pe jos folie de polietileă/ziare pentru protecţia parchetului. Se acoperă şi lustra cu o pungă mare de la Carrefour sau Leonardo. Deoarece nu este indicat văruitul peste gledul neuscat, se perie bine cu o perie aspră zona ce urmează a fi văruită în prima etapă. Deoarece eu am avut doar două găuri astupate la fosta corniză, am periat aproape toată camera mai puţin zona cornizei. Mai aveam cca 3 kg de var lavabil, peste care am turmat cca 100-150 ml de apă, deci foarte puţin şi amaamestecat bine . Apoi am turnat câte puţin var astfel preparat în tăviţă şi l-am aplicat mai întâi pe tavan. Trebuie specificat că, deoarece pereţii camerei nu au fost foarete murdari, nu a fost necesară o spălare prealabilă sau aplicarea de amorsă. Chestia asta se dă în camere unde s-a fumat mult sau în bucătării. Eu am spălat doar zona cornizei, deasupra caloriferului unde pereţii mi s-au părut mai negrii. Se procedează astfel: Într-o găleţică se pune apă şi detergent cât să nu facă spumă. Cu o cârpă/burete inmuiat în apa cu detergent se spală locul murdar şi imediat cu o cârpă cu apă curată se şterge din urmă. Nu trebuie să rămână apă cu detergent pe perete.
Deoarece când se dă cu trafaletul pe tavan mai cad stropi de var, e bine să aveţi pe cap o cepilică sau un coif de ziar. de asemeni pe corp punţi haine mai vechi, ponosite.
După ce văruiţi, puteţi ataca al doilea ţoi de palincă. Deja inima palpită de bucuria lucrului bine făcut. Aşa arăta camera după văruit şi scosul ziarelor de pe tocărie.
A două zi am văruit zona din jurul cornizei unde se uscase gledul pus cu o zi înainte.

După încă trei zile camera arăta aşa:
Lucru, evident, stropit cu încă un ţoi de pălincă, spre a cinsti lucrul împlinit.

Nu am amintit de febra musculară de după acţiune. De fapt, cel mai nasol nu e văruitul cât mutatul lucrurilor, acoperirea lor cu hârtie, chestiile astea conexe.
Una peste alta, lucrul a ieşit bine.
Când tocmai ajunsesem la concluzia asta, Vio, soţia mea zice:

TREBUIE SĂ VĂRUIM ŞI HOLUL.

CODALB V

Scriu din ce in ce mai rar. Nu am dispozitia necesara de a avea "chef" sa scriu. Ultimile evenimente prin care trec bugetarii mi-a tait orice pofta de a mai posta pe blog. Voi continua totusi povestile cu codalbi.
Nu am reusit sa capturam nici un adult pentru a-i monta pe spate un emitator satelitar, asa ca am fost nevoiti sa asteptam pana ce puii ajung la dimensiunile adultilor.

In padurea Letea, Costel Lupu ne-a semnalat prezenta unui cuib de codalb cu doi pui. Padurea Letea este cu totul speciala, este din primele arii protejate din Romania, nu are o structura compacta, este mai degraba constituita din palcuri mari de copaci, separate de dune de nisip.

Localnicii le numesc "hasmace", avem astfel Hasmacul Mare, Hasmacul lui Omer, etc. Dupa infiintarea Rezervatiei Delta Dunarii, padurea a fost ingradita cu un gard de sarma, pentru a fi protejata in special impotriva vitelor. Astazi gardul a disparut pe distante destul de mari,

in felul acesta vitele si caii localnicilor pasc in padure. Peste tot se poate calca in balega de cal sau vaca. Pasunatul in padure nu este deloc prielnic dezvoltarii si evolutiei padurii.

Fiind un loc destul de linistit, codalbii au ales sa-si construiasca aici cateva cuiburi. Unul din ele are doi pui de toata frumusetea.

Copacul ales pentru construirea cuibului este destul de greu accesibil, desi nu este in apa si urcatul la el ne-a dat ceva bataie de cap. Cel care s-a chinuit efectiv sa ajunga la cuib este Vasile,

ornitologist la Institutul de Cercetare Delta Dunarii, cu care avem o colaborare pe proiectele legate de codalbi. Bine echipat si instruit la colegii nostri din Ungaria, Vasile a reusit sa ajunga la cuib.

Prima tentativa de ascensiune a fost facut cu niste scoabe legate de laba piciorului. Datorita scoartei foarte tari a copacului si a diametrului destul de mare al trunchiului, aceasta metoda nu a functionat.

Pana la urma ascensiunea s-a facut "In corzi", pana sub cuib.

Am apreciat inaltime copacului la cca 24-26 de metrii, pozele sunt facute cu teleobiectivul ce da senzatia de "aproape".

Aceasta fotografie da o imagine a inaltimii la care este cuibul si a dificultatii ascensiunii.

Totusi, incet-incet, indrumat mult de jos, Vasile reuseste sa se apropie de cuib.

Cat timp Vasile s-a chinuit cu urcatul, am mai tras cate o raita prin apropiere. Cam aceasta este imaginea unui hasmac. Vanturile ce bat aici mai tot timpul anului in Dobrogea, temperaturile

destul de mari din timpul verii si precipitatiile destul de putine, mai ales vara, fac ca speciile de copaci din padurea Letea sa arate oarecum diferit fata de cele din padurile de munte unde au precipitatii din belsug si temperaturi ponderate. Aspectul contorsionat al arborilor sugereaza
o dezvoltare privata de abundenta elementelor necesare unei cresteri normale.

Dunele sunt partial intelenite cu o vegetatie ierboasa destul de saraca, in ciuda faptului ca la

momentul cand au fost facute fotografiile, tocmai se incheiase o perioada de cateva zile ploioase.

La adapostul padurii insa, vegetatia se dezvoltase destul de bine si am fost placut surprins sa

gasesc aici, pe langa cateva mici aglomeratii de ciuperci, o floare foarte draga mie si care o astept

in fiecare primavara - lacramioara.

Intre timp Vasile a ajuns sub cuib si cauta o pozitie cat mai adecvata pentru prinderea puilor de codalb.

Cu ocazia montarii emitatoarelor pe partea dorsala a pasarilor, le sunt prinse si cate un inel, culoarea verde/aluminiu indicand faptul ca s-au nascut in Romania.

Scula folosita pentru capturarea puilor este un minciog de pescar.

In cuib puii stau culcati pe burta, nemiscati, aceasta fiind pozitia lor defensiva. Arma lor de aparare nu este pliscul lor puternic, cum s-ar crede, ci ghiarele deosebit de lungi si ascutite.

Puii sunt manevrati destul de usor, nu opun rezistenta si iata ca primul este coborat cu ajutorul unui saculet ce este preluat de dl. Marinov Mihai jr., ornitolog la I.N.C.D.D.D. Tulcea.

Cu ajutorul d-lui dr. Kiss Botond, de la aceeasi institutie, puiul de codalb este cantarit, masurat si analizat d.p.d.v. al starii generale.

Intre timp, ceilalti membrii ai echipei, in imaginea de mai sus respectiv dl. Attila Sandor, pe care l-am mai prezentat pe blog la postarea "Bubo bubo", pregatesc inelele si emitatoarele satelitare.

Puii de codalb au fost neasteptat de "cuminti", sincer sa fiu ma steptam la falfaituri de aripi, pene si fulgi peste tot, chiraituri.

Nu a fost nimic din toate acestea. Spre a-i micsora pe cat posibil stressul, pe capul puiului se pune un capison din piele ce-l impiedica sa mai vada. De asemenea, echipa s-a miscat repede si in tacere.

Desi sunt pui, si asa le voi spune in continuare, ei sunt de dimensiunile unor adulti, poate chiar ceva mai mari. In cazul nostru, ambii pui erau de peste 5 kg. si intr-o conditie fizica foarte buna.

De asemeni am remarcat faptul ca niciunul nu avea paraziti. Se pare ca cei doi pui erau un mascul si o femela. Conditia fizica si sanatatea buna sunt conditii esentiale pentru supravietuirea puilor in perioada cand nu vor mai fi hraniti de parinti. Este un moment delicat, caci ei pierd sursa de hrana asigurata de parinti si nici nu au experienta si dibacia in capturarea prazii astfel ca numai o stare generala foarte buna le permite sa treaca peste acest moment crucial in viata lor.

Asa cum spuneam, principala lor arma sunt ghearele. Imaginea cred ca este elocventa. Sunt deci inelati cu aceste inele de dimensiuni destul de mari pentru a putea fi observate cu binoclul. Se va cunoaste astfel tara unde s-au nascut si anul.

Asa arata transmitatorul ce s-a fixat pe dorsala fiecarui pui. Este alimentat de la mici baterii solare si se prin pe spatele pasarii cu un ham.

Cu superglu au fost lipite nodurile spre a nu se desface.

Cam asa arata un codalb cu emitator pe spate.

Attila incurajeaza codalbul sa dea din aripi verificand astfel ca hamul sa fie bine prins si sa nu incomodeze la zbor pasarea.

Aceleasi proceduri s-au repetat si cu al doile pui. Aici dl. Mihai verifica prinderea corecta a hamului.

Puii au fost suit inapoi in cuib. Dupa cca o saptamana am avut primele date trimise de emitatoarele satelitare. A parasit cuibul primul pui, apoi si cel de-al doilea dar nu s-au indepartat prea tare de cuib. Noaptea se intorc si dorm tot amandoi in cuib. In septambrie voi primi informatii mult mai detaliate despre ei. Pana acum nu se stia ce se intampla cu puii de codalb din Delta Dunarii. An de an ei s-au nascut, au crescut, au zburat fara sa stim unde pleaca si de ce numarul de codalbi din delta nu a crescut in timp. Poate cu acest proiect vom deslusi cate ceva din necunoscute.